Un weekend tare aglomerat a trecut peste noi. Pulsul s-a accelerat considerabil, se numara zilele pana la Craciun. De fapt, se numara sarmalele, caltabosii, piftiile si cozonacii. Matematica face legea, ce conteaza daca are cine le manca.
Dar weekendul asta a fost despre suflet si nu despre stomac. Sa incepem printr-o plimbare maiastra in incinta Carturestilor carora trebuie sa le recunoastem un aer occidental. Se laudau cu un targ de cadouri destepte, asa ca am dat iama si eu sa arunc un ochi. Mi l-am si luat inapoi pentru ca arta abstracta era mai mult decat era obisnuita inteligenta mea. Si am zis ca tot clasicul e nemuritor. Asa ca am dat o tura pe la ceaiuri, ceainice si carti. Si bine am facut caci asa mi l-a scos destinul in cale pe Pablo Neruda care se lauda nevoie mare cu nici mai mult, nici mai putin decat 20 de poeme de amor, dar si unul de disperare pentru zilele negre. M-am bucurat tare sa il vad, asa ca nu am mai putut pleca fara el. Si fara o haioasa si utila cana de ceai pentru zile cu liniuta aceea verticala care vor veni zice-se.
Apoi a urmat un spectacol mult asteptat care a fost cu adevarat frumos. Arta de a dirija inimile nu este una usoara. O sala arhiplina a acompaniat subtila bagheta care dadea tonul emotiei ce curgea nestingherita. Spectacolul s-a incheiat magistrat cu 5 bis-uri si cu marsul lui Radezky acompaniat de toata sala in picioara.
De suflet sa fie, da ochii nu erau anesteziati ca si urechile si putem nota cateva observatii de spirit si simt civic: o imensitate de hala precum Sala Palatului nu are garderoba. Te face sa te intrebi daca tovarasii care asistau la congresele partidului comunist veneau fara paltoane ca sa nu strice imaginea uniforma. O inghesuiala de nedescris se creeaza la intrare si la iesire, iar pe rand nu ai loc nici in stanga, nici in dreapta, nici in fata. Cultura implica anumite sacrificii, iar sardelizarea face parte dintre ele. Un alt sacrifiu este atacul constant cu odori greu de suportat. Concetatenii care iubesc cultura, nu iubesc si apa. Terorizati de regimul ceasusist si de frigul indurat, participa si acum la spectacole cu pufoaice, blanuri, caciuli, fulare, la care nu renunta nici cand fac dus. Care dus nu stim exact cu ce frecventa apare, caci inainte nu era apa, dar acum apa costa.
O belea mare simtul estetic si un prapad fara margini aruncatura pestrita de popor venit sa audieze suflul Craciunului.
Gata cu carcoteala. Sa mai amintim si un Adagio, o intalnire cu Cesar, un strop de limoncello si ecouri tarzii in noapte. Un vin fiert cu portocala, o piftie de curcan (nu fara peripetii, caci in anumite locuri curcanul disparuse fara urma, iar in altele disparuse chiar macelaria).
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu