Putem sa gandim aceasta numaratoare si simplu de la 24 la 25 sau de la 25 la 26. Craciunul dureaza trei zile. Nu-i bai, o asemenea sarbatoare merita sarbatorita si cinci, nu doar trei.
Dar eu ma refeream la ieri de adinioara si azi cel de langa noi. De la molidul cu ace ce se scuturau cu mult inainte de Craciun la bradul impecabil de plastic decorat cu podoabe hand made de la case celebre de design. De la maratonul de a tine ascunse si a face gasite niste cadouri simbolice, dar extrem de pretioase (portocale, biscuiti, maieuri, o carte de povesti si un lego pentru cei norocosi) la curieratul modern ce aduce direct sub brad toate gadgeturile alese online. De la cozonacul framantat de trei generatii, adevarata lectie de cooking live, cu oua de tara, lapte de vaca, drojdie de bere si untura la cele 5 raioane din hipermarket cu cozonaci, inclusiv unul bio. De la Mos Gerila si simpatia fortata a unei inventii comuniste la Mos Craciun si iubirea nemuritoare a unei inventii occidentale. De la carnatii si caltabosii adusi de bunica la fois gras si curcan.
Daca viata avanseaza este firesc sa avanseze si obiceurile. Este natural sa ne transformam, sa cautam sa ne simtim in tonul vremurilor. Sa servim pranzul de Craciun avand si musafiri pe skype din alte trei tari. Sa ne auzim pe toate caile posibile. Sa fim impreuna oricum ar fi. Ceea ce este nefiresc insa, ar fi sa dispara oamenii. Sa ramana doar toate celelalte.
Daca va veti uita de jur imprejur si veti gasi casa plina de daruri, masa plina de mancaruri dar viata goala de oameni, atunci merita sa va ganditi la Craciunul de ieri. Asa va mai fi o sansa sa existe si cel de maine.
Inchei citand un bun prieten:
Cand eram mai mici, inainte de Craciun, cautam cadourile peste tot prin casa pana le gaseam. Acum poti afla ce cadou primesti verificand istoricul de la browser.
Craciun Fericit tuturor si pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu