luni, 17 noiembrie 2014

Desteptarea la viata a Mioritei

Balada reprezentativa a transhumantei spirituale a poporului roman, unul transcendental prin definitie, Miorita a cantat si a descantat dintotdeauna o atitudine de pasivitatea interioara si resemnare exterioara, compensata insa prin trufia narcisica a acceptarii conditiei de victima. Avertizat de inocenta oita ca ceilalti doi ciobanasi i-au pus gand rau si vor sa-i faca de petrecanie, ciobanasul isi asuma conditia spirituala destinata pierii contrar oricarui simt de autoconservare. 
Sa spuneam ca ceea ce este relevant cultural pentru un popor, arta acestuia, este puternic impregnat in psihicul acestuia si rasuna in ecou de fiecare data cand atingem acea coarda sensibila. Mai mult, 45 de ani de dictatura au finisat pana aproape de nebunie ideea ca altul se ocupa de tot, este stapan peste viata ta din afara, dar si peste cea dinauntru. Mintea ta, ochii tai, gandurile tale, glasul tau, corpul tau ii apartin si la cererea lui se supune oricarui oprobiu sau oricarei solicitari masochiste. 
Fuga in fantezia unei inmiresmate uniuni maritale cu stelele si luna nu poate decat un refuz al luptei pentru viata. Demnitatea acceptarii unui destin fatidic, predeterminat, nu poate fi decat un act de suicid. Injosirea libertatii de viata in fata unei libertati in moarte nu poate fi decat o renuntare. 
Am asistat insa ieri la un fenomen social de proportii. Dupa ani lungi de pasivitate, resemnare, dezinvestire, dezradacinare, oamenii s-au regasit pe ei insisi, si-au regasit apartenenta, cultura, dorinta de a-si exprima opinia si m-ai ales si-au regasit libertatea de a alege ei insisi si nu de a primi ceea ce urma sa vina pur si simplu.
Dupa o lupta plina de violenta prin lipsa oricarui continut, o lupta goala, oamenii au venit si au pus ceva inauntru, au umplut golul care s-a adancit in ultimii ai. Au pus speranta, furie, incredere, dorinta, bucurie, indignare. Au pus cuvinte, au pus urale, au ridicat bratele, au format cozi lungi si au asteptat cu rabdare. 
Sa fie in sfarsit momentul trecerii de la imaginea narcisicului pervers care se pune in slujba puterii pentru propria confirmare? Sa fie acesta in sfarsit momentul asumarii libertatii, care presupune ea insasi o atitudine activa, o reflectie continua, o gandire flexibila, si mai ales o identitate? 
Si cel mai interesant este ca cei care au dat impulsul acestei miscari de renastere sunt cei care au devenit straini prin debarcarea lor, care si-au parasit tara, care si-au abandonat cultura aparent. Se pare ca nu este chiar asa. Se pare ca nu spatiul unde traim ne defineste, ci ceea ce purtam inauntrul nostru. Oriunde am fi, daca stim cine suntem, ne putem exprima in adevar si in certitudinea ideilor noastre. 
Ramane un singur lucru dificil: asumarea libertatii este foarte grea. "Most people do not really want freedom, because freedom involves responsibility, and most people are frightened of responsibility." Sigmund Freud

Pe maine dimineata asadar,

Cristina 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu