Cele cincizeci de mii de cronici

A fost weekendul indragostitilor. Dar cui sa-i pese de amore si de Cupidon cand in mod brutal le-a luat fata Christian Grey. Inca de saptamana trecuta curg siruri de randuri pe hartie despre deja celebrul si mult controversatul Fifty Shades of Grey. Ca or fi umbre, ca or fi vicii, ca or fi nuante (in functie de traducere), clar este ca sunt cincizeci. Care rapid s-au transformat in cincizeci de mii de cronici despre acest film. Autorea acestor carti, o femeie oarecare ajunsa la criza mijlocie a celor 40 de ani, spunea ca ea a scris ce i-a trecut prin cap, propriile ei fantezii, pentru a-si invinge plictiseala si ca nu s-a asteptat sa aiba atata succes si sa devina atat de cunoscuta. Cred insa ca ceea ce face faimos un lucru este oprobiul si indignarea. Fara a avea pretentii de a fi un roman in sensul decent al scrierilor clasice, cei care l-au comentat si l-au rascomentat l-au transformat intr-unul, dintr-o lectura de vacanta. 

La fel s-a intamplat si cu filmul. Fara a se astepta vreo capodopera, filmul aparea cu pretentiile unui scenariu comercial care spera sa sparga topurile de incasari in preajma Valentine's Day. Valtoarea din jurul lui l-au adus in niste discutii interminabile, intr-o perioada care le apartine prin definitie filmelor aurite ce se pregatesc pentru Oscar. Valuri de oameni s-au scurs catre el sa vada si ei cu ochii lor daca indignarea este justificata, daca depaseste limitele oricaror simturi, daca intr-adevar este un film porno sau macar doar daca e un pic indraznet. S-au dus sa vada daca Christian Grey este sadic, psihopat sau doar sexi. Daca treaba cu bicele e misto sau e vreo grozavie ce merita condamnata. Daca sa plece de acolo cu ideea ca e nevoie de picanterie in viata sau sa-si scuipe in san si sa strige Piei Satana. 

Si ce au gasit acolo in film? Doua personaje care si-au trasat roluri simple. O Ea saraca cu duhul si adesea saraca in cuvinte, caci ramane des cu gura cascata. Saraca si cu hainele, caci poarta aceeasi pereche de ciubote negre groaznice pe tot parcursul filmului. Absolventa de litere, dar in fapt om ca toti oamenii, mai interesata sa traiasca decat sa tot continue sa citeasca prin carti despre viata. Primum vivere, deinde "filosofare". Un El imbracat impecabil, in costume de firma, aratand ca scos din ambalaj. Cu tot ce era nevoie pentru a completa tabloul: casa, masa, masina, telefon, laptop. Toate de ultima ora si moment. A, plus elicopter care aterizeaza pe acoperisul casei unde locuieste. Amandoi dau nas in nas si apoi cauta sa repete acest dat si sa se reintalneasca. Si o camera de joaca plina de nimicuri din astea sado-masochiste. Unde din cand in cand ei se joaca. Cu exceptia ultimei scene din film, care este foarte dura si produce o reactie suficient de buna cat sa spui gata cu joaca, fiecare sa plece la casele lui. 

Filmul arata in sine ca o parodie, oamenii izbucnind atat de des in ras incat ai impresia ca este o comedie. Sceventele de sex se deruleaza pe repede inainte, acceptul picand pe sunet si nu atat de aspectul vizual. Coloana sonora a filmului este foarte buna, muzica fiind foarte placuta. Asteptarea si angoasa anterioara filmului (ca va fi prost, ca va fi porno, ca va fi sadic) produc o anumita tensiune care nu se risipeste pana la final, filmul parand a ramane suspendat in aer. Filmul este in esenta unul oarecare. Mult mai putin controversat si condimentat ca Nimphomaniac. 

Cele cincizeci de mii de cronici apar insa din confuzia realitatii cu fantasma. Daca ar fi bine sa ne dorim si noi asa ceva, daca ar fi frumos sa ne purtam si noi asa, daca asta e iubire, daca e cazul sa ne indragostim de psihopati, daca nu ne ponegrim constiinta acceptand ca unii se iubesc asa.

Filmul si cartile sunt o fictiune. Fantasma este produsul inconstientului. Acolo nu exista nici frumos, nici urat, nici morala, nici estetica. Acolo exista doar scenarii care umplu mintea si ii dau viata. Cand vine vorba insa de realitate, nu ne apucam sa turnam in viata de zi cu zi tot ce ne trece prin minte. Caci daca ar fi asa, ar fi foarte problematic.

Daca insa se intampla sa ne apuce cheful sa experimentam ceea ce ne trece prin minte, atunci ne apartine in totalitate responsabilitatea de a sesiza unde se termina placerea si incepe riscul. Aici nu ne poate ispiti nimeni mai mult decat putem duce, nici deprava mai mult decat vrem, nici educa mai mult decat putem suporta. Ci doar noi insine.

Pe maine dimineata asadar,

Cristina