De trei ori deja-vu

Am avut ocazia sa particip la o vizionare privata, destinata presei, a celui mai nou film al lui Dan Chisu. Denumit aproape mistic, Deja-vu, filmul induce inca de la inceput spectatorul in eroare. Ii ofera asteptarea unei teme ce va transcende naturalul si va capata iz de thriller, dar de fapt se scufunda in trecutul si prezentul realitatii cotidiene, rezultand scene de viata cu iz comic. 

Deja-vu este retrairea unei scene acut familiare pana la identificare absoluta cu prezentul, dar care nu poate fi localizata a fi fost traita candva. Paralela pe care o face filmul intre cele doua femei este o intersectie intre trecut si prezent, un passe si futur proche cum spun francezii. Ceea ce a fost deja trait si acum se repeta. Intersectia provine din confuzia relatiilor si legaturilor. Cum filmul vorbeste despre trei femei, ar fi fost interesant sa existe si flash-uri din copilarie legate de mama. 

Actiunea pare destul de condensata in niste scene cadru, nu cunoastem nici ceea ce a fost inainte, nici ce va fi dupa. Totul se petrece "aici si acum" ceea ce produce iritare pe alocuri. Exista o confuzie temporala si spatiala (nu stim daca e iarna sau vara, zi sau noapte) vadit intentionata probabil. 

Scenele capata foarte pregnant un accent oniric. Personajul principal este un spectator al furnicarului feminin din jurul sau. Departe de a-si dori sa separe legaturile si sa le clarifice, le amesteca pana a nu le mai deosebi. Filmul pare a vorbi mai degraba despre o fantasma a unei comuniuni armonioase cu mai multe femei, decat despre un trio conjugal. Acesta ar fi presupus conflictul oedipian, iar asta ar fi facut macar trimitere la tata, care insa lipseste cu desavarsire. 

Va invit sa mergeti si sa vizionati pentru a va construi propriul deja-vu al acestui film.

Pe maine dimineata asadar, 

Cristina