Greierele si furnica

Va ganditi la celebra poveste a carei morala ne spune ca cine munceste are, cine nu, intinde mana si cere? Eu ma gandeam ca este o metafora foarte buna a ceea ce mai inseamna zicala "munca e bratara de aur". Tot romanul, cu mic, cu mare, munceste zi-lumina. Ai spune ca asta e de bine. Atunci cand aduni 12 ore de munca trebuie sa te numeri printre puterile lumii, printre cei mai performanti, printre cei care nu au grija zilei de maine (ma rog, a noptii, ca ziua e ocupata). Sigur, daca am fi in Japonia. Dar nu e cazul, caci noi suntem in Romania. 

In Romania se munceste la greu. Furnica si-a parasit habitatul de camp si la mutat in builgindul corporatist. O mai ia inca uneori cu ameteala, caci lucreaza la mare inaltime. Isi mai prinde inca urechile in firimiturile din windows sau excell, era mai simplu cu cele de paine pe care le cara in spate. Greierele nu mai ciocane la usa ei, ca nu se intra decat cu legitimatie. In schimb, il gasesti la fiecare gura de metrou, ochi de canal sau colt de strada. Isi cere cu ochii blanzi si apasati sa ii oferi putina indurare. Iti spune ca e foame, ca ar vrea o paine, daca poti si-o bere. 

Furnica acum se face ca nu il mai cunoaste, sincer nici nu e departe de adevar, ca il vede doar o fractiune de secunda in zorii zilei si apoi seara e bezna. Nu-i mai pasa furnicii nici cat sa-i faca morala. Greierele insa o cunoaste si o atentioneaza ori de cate ori o vede.

Daca Greierele ar munci si el o jumatate, atunci Furnica ar pleca pe lumina? Si-ar putea imparti ei frateste roadele muncii? Nu. Caci Furnica din fire e muncitoare si va munci si noaptea de va fi nevoie. Iar Greierele din fire e la mila altuia. N-a murit nimeni de foame, nu o sa moara nici el.

Care este morala acestei noi povesti? Cine munceste, sa munceasca si mai mult. Cine nu, sa intinda mana ca nu moare de foame. 

Si nu putem incheia fara sa amintim remarcabilul film al lui Nae Caranfil, Filantropica. Mana care nu spune o poveste, nu primeste nimic. 

Pe maine dimineata asadar,

Cristina