Am vizitat orasul medieval Perouge, situat in afara Lyonului la o jumatate de ora de mers cu masina. Pana acolo, drumul isi pastreaza ancora cotidiana si oamenii au sentimentului timpului de zi cu zi. O data insa ce ai pasit pe alee si ai intrat acolo, totul se schimba. Te simti intr-o clipa aruncat in negura timpului si inconjurat de o tacere adanca care isi spune povestea.
O biserica veche te primeste la intrare. De o sobrietate aproape rece, biserica te primeste in pantecul ei obscur, luminat doar de cateva flacari care palpaie. O imbinare intre un stil roman fara prea multe adaosuri estetice, elemente gotice care vin sa incalzeasca putin atmosfera de piatra si cateva vitralii, precum niste lacrimi care scurg pe ziduri.
Nu se aude absolut nici o soapta. Toate rugaciunile s-au inchis in faldurile zidurilor si au ramas acolo pentru eternitate. Dupa ce aprinzi o lumanare si lasi o rugaciune care sa impregneze si prezenta ta, patrunzi din nou in lumina cetatii.
Oras-fortareata, Perouge te intampina cu spatii stramte, pietruite, cu ferestre mici, incadrate de multe zabrele. In ciuda aparentelor, orasul nu iti transmite sentimentul unui prizonierat. Oamenii impodobeau festrele si usile pentru Craciun si totul prindea viata. Exista pravalii ce isi pastreaza aerul medieval, exista oameni care locuiesc acolo, exista peste tot cate ceva din ceea ce s-a intamplat cu ani si ani in urma. Piata Rondului si Casa Sergentului ne aduc aminte ca locul trebuia mereu pazit de inamici.
In mijlocul orasului, un loc idilic te primeste sa te incalzesti putin si sa gusti din specialitatea locului: tarte au sucre. Niste doamne care rasar parca din alte secole, un semineu ce arde rabdator, vase si cratiti de pe vremuri, mese din lemn. Daca stai suficient de mult, te poti intreba unde esti si ce faci acolo. Oamenii nu par a se grabi nicaieri.
Cumva, mi-a adus aminte de Sibiu.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu