Mai tineti minte poezia lui George Cosbuc, Iarna pe ulita? Aceea cu baietelul care tara un palton lung si infrunta rautatile colegilor de-o schioapa care il luau la tinta cu bulgari de zapada. Si mai era si o babuta care ii lua apararea.
Pai daca nu mai tineti minte, aveti toate motivele. In primul rand, care ulita? Stradutele cele mai ascunse s-au vazut dezvelite de multa vreme dintilor fiorosi ai cauciurilor bolizilor. Micile derdeluse au disparut pentru a se transforma in hosteluri pentru aceiasi bolizi. Bucatile de pamant au fost inghitite de ciment. Peticele de zapada sunt imediat sorbite cu lacomie de noroi.
Apoi, care baietel? A mai cineva recent baietei sau fetite care sa se joace in fata blocului, pe ulita? Si daca exista cativa mai temerari, aceeasi sunt paziti indeaproape de bodyguarzi fiorosi ce nu permit contactul face to face. Fie ca ii pazesc de bolizii de care vorbeam mai sus, fie ca ii pazesc de caini sau de domni periculosi denumiti pedofili, cert este ca baietelul din fata blocului este o specie pe cale de disparitie, la fel ca si ulita.
Si ce mai ramane? Ah, da, babuta. Ei si aici avem serioase semne de intrebare. Nu mai exista babutele dragute de altadata. Cele de astazi au mereu cate o problema stringenta. Ba ca le-ai calcat pe coada de la palarie, ba ca le-ai calcat coada catelului, ba ca ai calcat in rahatul lasat de catel.
Fara a pretinde ca nu mai exista si exceptii, afirm cu incredere ca traim intr-o lume in care iarna, ulita, copiii si bulgarii de zapada sunt o specie pe cale de disparitie. La schimb primim pericole, neincredere, paranoia, rautate si pretentia ca totul sa fie bio.
Oare avem certitudinea ca zapada care cade din cer este bio? Sau o fi alterata de ceea ce ii vad ochisorii pe masura ce se leagana spre pamant?
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu