Cateodata genele ingana alene pleoapele sub apasarea lacrimilor. Sufletul e indoit si isi croieste haina de noapte din indoiala. Inima este strabatuta de intrebari. Amurgul este lupta dintre intuneric si lumina.
O batalie indarjita care se duce atat prin micile tresariri ale ferestrei ce da afara, cat si prin ondulatiile sufletului.
Vine un anumit moment cand totul se rastoarna, totul se clatina, doar tu stai nemiscat. Si te gandesti daca este un cutremur al firii sau o eruptie a vulcanului numit minte. Daca ceea ce tocmai esti pe cale sa descoperi iti va incurca ceea ce ai stiut de-o viata.
In amurgul sufletului, mintea straluceste. Si daca intinzi mana cu incredere, ai sa prinzi o bucatica din lucirea aceea. Asta daca nu te-a furat somnul cel viclean mai inainte. Daca nu te-a pacalit nepasarea. Daca nu te-a tradat resemnarea.
Am prins o bucatica lucitoare. Si am aflat ca viata poate fi o suita de interdictii sau o insiruire de conventii.
Ca in timp ce interdictiile sunt pe viata si pe moarte, conventiile sunt invelisul viu al scutului care ne tine departe de diferite primejdii. Interdictia este definitiva, conventia este temporara.
Daca daca le confundam? Daca ne scufundam in somnul trist incuiati pe vecie de o interdictie? Daca nu recunoastem conventia si semnatura proprie in josul propriei file de istorie?
Avem de ales. In mod ciudat mereu avem de ales. Ar fi simplu daca n-am avea.
In amurg alegem mereu lumina sau intunericul. Si stim mereu ca a doua zi o vom lua de la capat cu alegerea.
O sa-mi spuneti ca exista ceva unde nu putem alege. Sa murim. Asa este, acolo nu avem de ales.
Dar putem alege sa traim intre timp.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu