Se facea ca intr-o zi Romania s-a dus la doctor pentru ca nu se simtea bine. Si doctorul, dupa ce i-a facut o investigatie amanuntita, i-a dat verdictul dur. Suferea de o boala incurabila. Romania, siderata, si-a adunat cu greu cuvintele si a intrebat. Bine, dar care este aceasta boala incurabila? Incremenitocitoza.
Nici ca mai auzise vreodata de asa ceva. Si care sunt simptomele, a intrebat ea?
Inima de piatra rosie, plamani imbacsiti de fumul trecutului, ficat doldora de grasimi ale prezentului, rinichi cu nisip margelat de Mamaia si splina indobitocita de la stat.
Da, bine domnu doctor, se enerva Romania, eu mananc sanatos, fac sport, traiesc intr-un mediu natural, iubesc animalele, respect natura, fac baie in fiecare zi, ma protejez de bolile cu transmitere culturala, nu intru in vorba cu oamenii de rand. De unde am luat eu aceasta boala?
Ca sa fiu cat mai scurt, raspunde doctorul, o sa-ti dau si traducerea mai pe romaneste. Suferi de prostie. Iar prostia este ea insasi definita ca o incremenire in proiect. Asa ca acum ma intelegi de ce este incurabil. Prostii nu numai ca se iubesc pe ei insisi, dar se si apreciaza. Ori nu exista vindecare fara acceptare.
Stupefiata (a doua oara), Romania a plecat cu coada intre picioare. Rasarise soarele pe strada ei cand venise Bill Clinton in vizita, iar cand George Bush facuse sa apara un curcubeu doar pentru ea, fusese in al noualea cer. Iar acum sa moara ea asa tanara si cu o viata inainte?
Dar doctorul uitase sa-i spuna ce era mai important. Din prostie nu se moare, ci se traieste mult si bine. Ceea ce facea verdictul realmente tragic.
Asa, ca sa-i raspund unui bun prieten care intreba cand ne mai vindecam, nu ne vindecam, ca nu avem de ce. Infectia esta una invizibila si a devenit o mostenire. Nu mai este o boala. Este o comoara la casa omului. Se da din generatie in generatie.
Ca sa ne vindecam ar trebui sa resetam ADN-ul. Se pricepe cineva?
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu