Prazul si americanii

Am revazut intr-una din seri Nea Marin Miliardar (1979, in regia lui Sergiu Nicolaescu), unul dintre cele mai reusite filme romanesti dupa parerea mea. In plin comunism, da impresia de occident ochiului privitorului, iar litoralul arata inzecit mai bine decat acum. Dar nu despre turismul marin era vorba, mai ales acum in februarie cand inghetam pe strazi. 

Ci despre fascinatia americana. Care n-a existat dintotdeauna. Romania a fost o tara prin definitie fascinata de cultura franceza. In perioada interbelica totul venea de la Paris. Rochiile, muzica, cuvintele. Doamnele plecau la Paris sa se scoleasca in eleganta, domnii sa se educe in stiinte.

Apoi a venit razboiul. Si americanii. Care in mod paradoxal ne-au distrus si ne-au salvat in acelasi timp. Au bombardat Bucurestiul si au pus capat unei ambitii marunte in raport cu lumea imensa. Ce rau cand esti mic si ai de ales numai intre rai mai mari. Cum o dai, nu e bine, doar daca esti abstinent precum Elvetia. 

Asa a aparut visul american. Si emigratia masiva, ochi plini de speranta incalziti de flacara Statuiei Libertatii. Care libertate avea sa pice o data cu statutul de imigrant, supus sclaviei perpetue prin originea lui alterata. The land of all opportunities. Power Flower. Peace. Democratia perfecta.

Prin anii 70, anii lui Nea Marin, americanii erau mai aproape de o fantezie decat de un vis. De abia se putea ajunge la rusi, daramite peste ocean. Si totusi visul era mai puternic ca oricand. Mafia, cabaret, dolari, miliardari, masini, limba engleza si praz.

Iar dupa Revolutie, doar ceea ce era american era autentic. Restul erau comunisme ieftine si de aruncat la gunoi. Nu ne-am gandit niciodata insa ca pana sa ajungem la mirosul pur al democratiei americane, ne vom intoxica cu atata de apa...de ocean. 

Si americanii sunt fascinati de Romania. Doar nu degeaba si-au cazat scutul antiracheta taman la Deveselu. Le plac sarmalele, femeile romance, horele si prazul.

Este o iubire reciproca. Dar la final puteti ghici cum se intampla lucrurile? Ei raman cu dolarii, noi cu prazul.

Vorba lu' Nea Marin: "pai ce facusi neica? iar le incurcaram".

Pe maine dimineata asadar, 

Cristina