Un weekend viclean, o lupta intre etern si efemer, intre cuvinte care inalta si cuvinte care ucid. Dar mai ales o lupta despre cum iubim. Bland, rabdator, cu speranta, nobil si ingaduitor. Sau tiranic, impulsiv, pierduti, machiavelici si fara indurare.
Iubirea ne invata sa il primim pe celalalt, sa credem ca putem trai impreuna cu el, dar sa aflam de fapt ca nu putem trai fara el. Iubirea ne invata sa uram. Sa il distrugem pe celalalt in speranta ca ne vom regasi pe noi insine.
Iubirea adevarata este libera. Ea il lasa pe celalalt sa existe, sa fie plin de defecte, sa poata pleca. Dar aceasta iubire doare. Asa ca manufacturam una mai avansata. In care celalalt este o prelungire a noastre, in care ochii lui ne mistuie, in care gura lui aprinde pasiunea noastra, in care urechile lui sorb cuvintele noastre. In care el ne inghite pe noi, doar pentru a-i sfarteca burta apoi si a ne scoate de acolo.
Iubirea nu exista decat in masura in care descoperim ca noi existam, fiecare in parte.
Sa amintim din impresiile de iubire ale acestui weekend. O poveste sublima despre puterea de a lupta cu moartea. Nu cand aceasta iti da fiori la ani distanta, ci cand iti sufla in ceafa. "Cancerul, dragostea mea" este o declaratie de iubire facuta mortii. Voi reveni si cu alta ocazie cu detalii despre aceasta carte autobiografica.
O poveste cu aroma de vanilie, invelita in frisca si daruita la final foietajului capricios. O iubire de sine cu un sfarsit tragic, dar glorios. Un sacrificiu culinar pentru apetitul celor nesatiosi denumit cremsnit.
O poveste pasionala despre iubirea dintre doua femei (La vie d'Adele, regia Abdellatif Kechiche, 2013). Despre tandrete, senzualitate, suferinta, violenta, ura. Despre viata asa cum e ea in realitate. Al dracului de complicata. Controversata cu totul, in fiecare clipa a ei.
O poveste trista despre nobletea iubirii si batjocora adusa de viata ei insasi. Despre femeia "usoara ca un fulg" si despre barbatul impovarat de teama de a iubi. Despre crima ca o ultima si absoluta declaratie de dragoste in opera Rigoletto, in regia lui Stephen Barlow, in Chicago-ul anului 1929.
Si as mai avea cateva indicii ale iubirii neasemuite. Cat de mult sa-ti iubesti blugii incat sa-i porti si la opera asortati cu pantofii de bairam scosi din dulapul cu obiecte stralucitoare?
Cat de multi sa iubesti Facebook-ul incat sa nu te poti dezlipi de ecranul cu litere aleatorii?
Cat de mult sa iubesti politica incat sa faci tot neamul germanic o specie de dislalici?
Si o ultima declaratie indubitabila de amor, o burta imensa, ce se revarsa amenintator, ca un tsunami din camasa ce nu mai suporta presiunea pasiunii.
L'amour est l'enfant de Bohême,Il n'a jamais, jamais connu de loi; Si tu ne m'aimes pas, je t'aime; Si je t'aime, prends garde à toi! Prends garde à toi!
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu