Suferinta de viata, suferinta de moarte.

Un weekend  capricios, in care primavara nu isi face loc decat intr-un mod insidios. Lasa poate sa se inteleaga ca nici ea nu mai e ce a fost o data. Un weekend despre suferinta sub toate formele ei, dar mai ales despre raul care apare si dispare. Ceea ce uitam produce suferinta, insa forma ei de expresie este atat de diferita incat suntem ocupati sa tratam noul rau mai degraba decat sa ne amintim ce am uitat. Raul ne va convinge intotdeauna ca viata nu merita traita, ca suferinta este un dar si un dat fara de care nu ar exista viata. Dar cel mai viclean lucru la acest rau este ca el ascunde binele. Si o face cu atata iscusinta, incat chiar daca binelui ii ies degetele de la picioarele si urechile din ascunzatoare, poti sa juri ca nu vezi nimic.

Daca dam la o parte raul, adica ridicam refulatul in termeni mai dichisiti, atunci putem afla despre suferinta noastra autentica si despre calea catre vindecare. Uneori confundam viata si travaliul necesar vietii, cu un drum mortuar catre un sfarsit iminent. Uneori confundam furia care este plina de viata cu resemnarea si melancolia prabusirii fara fund. Alteori nu mai distingem daca respiratia noastra este vie si agitata sau este doar o inertie mecanica.

O dorinta de viata poate fi uneori atat de vinovata incat sa se deghizeze intr-un travaliu al mortii. Si nu ne mai ramane altceva de facut decat sa o desconspiram. 

Cateva impresii inghesuite in acest weekend. Despre o problema spinoasa, cea a masochismului, care nu vine niciodata singura, ci la pachet cu sadismul. Freud a avut rabdarea sa se preocupe de prima, in timp ce lui Melanie Klein i-a revenit a doua. Apropo de masochism, un film excelent despre originile sale este La Vénus à la fourrure (Venus invesmantata in blanuri, in regia lui Roman Polanski, 2013). 

Despre simturile gurii mereu gata sa devoreze cate ceva ce-i pica si o traditie cu pluralitate si grupalitate. Patruzeci si patru de mucenici convinsi sa se reintregeasca in doar opt si sa defileze cu mandrie prin fata privirii flamande. Continuam cu cifrele, douazeci si patru de primaveri frumoase si multe amintiri care incap toate intr-o legatura stransa de-a lungul timpului. Ceea ce ne uneste se tese fara intrerupere.

Despre o chestiune mai delicata, si anume simbolizarea sexualitatii in adolescenta si despre un adevar absolut. Adolescenta este perioada in care actul si cuvantul au nevoie de o noua uniune. Altfel, actul va da nastere unei mecanici, iar cuvantul unui haos. 

Si despre eterna cautare a lui Fat-Frumos, de data asta la un bal regizat de Serghei Prokofiev, in pasi de balet si cu deadline la miezul noptii. V-ati prins desigur ca este vorba de Cenusareasa. Cum stii ca ti-ai gasit dragostea in sfarsit? Dupa numarul de la pantof. Si inca ceva despre surorile Cenusaresei, si ele se straduiau in felul lor sa-si gaseasca dragostea. Doar ca aveau piciorul prea mare.

Pe maine dimineata asadar,

Cristina