M-a insotit aceasta melodie pe tot parcursul weekend-ului. Unul ca o palnie care te trimite sa luneci spre trecutul tau. Acolo unde ti-ai ingropat cele mai urate amintiri, cele mai adanci rani, cele mai grele momente, cei mai inspaimantatori scheleti. Dar si cele mai blande zambete, cele mai mari sperante, cele mai naive ganduri si o iubire adolescentina ce nu se va mai intoarce vreodata. O reflectie indelunga asupra felului in care ne afecteaza trecerea timpului, de ce acum nu mai suntem ca atunci si de ce atunci nu eram cum suntem acum.
Timpul este o oglinda in care te privesti si din cand in cand te recunosti sau nu. Poti fi de-a purerea tanar (Forever Young, un film foarte frumos ce tocmai mi-a sarit intre cuvintele insirate pe tastatura) sau zbarcit inca din tinerete. Ce sunt ridurile? O incrancenare de a nu accepta prezentul, de a idealiza trecutul si de a te teme de viitor. Si atunci cum functioneaza crema anti-aging? Facem pace cu trecutul, ii acceptam hibele si traim in prezent, fara a uita vreo clipa ca viitorul bate la usa.
Sa notam cateva impresii ale acestui weekend: oameni care s-au adunat si si-au pus laolalta gandurile, dar mai ales emotiile pentru a vorbi despre cum si-au imaginat viata si cum este ea acum. Despre cum au pierdut un vis si incearca sa construiasca altul. Un om dintre acesti oameni care se afla la granita dintre viata si moarte si totusi nu se opreste din a memora fiecare cuvant si a-l pune pe hartie sa-l citeasca si altii. Ceea ce unii ar putea numi o declaratie de dragoste socanta, eu am numit un razboi dus cu noblete. Viata nu va castiga niciodata in fata mortii, dar nici nu va pierde fara a-si fi lasat mostenirea.
O avalansa de note muzicale, Mozart, Beethoven, Mahler, Elgar. O serenada sfasietoare si o poveste de dragoste intre doua piane pazite indeaproape de arcusuri nervoase, dar gratioase. O poveste intr-un singur glas. Orchestrele imi aduc mereu aminte de filmul Le concert, o epopee a visului pierdut si regasit multi ani mai tarziu.
O avalansa de carti din care doar cateva au ajuns intr-o noua incinta. Cateva incitante fiecare in felul lor: Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani, Melissa Paranello, Noua dezordine amoroasa a lui Pascal Bruckner si Aprilie in Paris, Michael Wallner. Voi reveni cu impresii.
Si nu in ultimul rand, o avalansa de amintiri, toate incolacite in jurul cifrei 18.
Sa inchei cum am inceput si anume cu cuvintele Lanei del Rey:
Will you still love me when I'm no longer young and beautiful? /Will you still love me when I've got nothing but my aching soul? /I know you will, I know you will /I know that you will /Will you still love me when I'm no longer beautiful?
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu