Gandim cu mintea de ieri?

Am ascultat un interviu cu Michel Foucault care m-a pus pe ganduri. Realizat in 1971, interviul nu parea cu nimic depasit, poate doar imaginea Parisului era putin tulbure si prea prost colorata. Dar asiduitatea cu care marele filosof aborda subiecte foarte actuale (droguri, cultura, psihanaliza, stiinte, nebunie) te facea sa pui la indoiala vechimea. Intr-o vreme in care la noi a cunoaste era un tabu, mintea lui explora nemarginit limitele pentru a le impinge dincolo de granita lor. 

Spre final, filosoful i se adreseaza celui care il intervieva usor mustrator si ii spune: Eu nu spun lucrurile pentru ca le gandesc.Eu spun lucrurile pentru a nu le mai gandi. 

Ce o fi vrut sa spuna? Ca vorbeste gura fara el, ca scopul nostru este vorbim fara rost doar pentru a goli depozitul infinit al gandirii? Ca ar trebui sa ne revarsam prin cuvinte si idei, fara ca mintea noastra sa poata intelege avalansa de ganduri?

Ce voia sa spuna filosoful era faptul ca o data ce gandim niste lucruri, le dam drumul asa cum sunt ele in lume si apoi nu mai avem pretentia sa ramana asa. Nu credem in statornicia lucrurilor, ci in continua lor transformare. Nu putem gandi lumea de azi cu mintea de ieri. Nici macar daca aceasta i-a apartinut lui Foucault, Kant, Nietzsche sau Platon. Ei insisi ar fi negri de suparare daca ar sti ca azi nu comporta nici un fel de preschimbare, ca este la fel ca ieri. 

Foucault spunea: cuvintele mele, ele vor trai dincolo de mine si ma vor precede, pana la momentul in care eu nu ma voi mai recunoaste in ele. Va fi straina de mine propria mea mostenire si totusi voi sti ca eu i-am dat nastere.

Si m-am gandit inerent la copil. Caci el este principala mostenire a parintilor, visul cel fara de tagada, idealul cel fara de margini, gandul cel fara de seaman. El va fi gandit prin mintea lor, privit prin ochii lor, auzit prin urechile lor. Pana va veni momentul ca ei sa se instraineze de propria lor mostenire, sa nu se mai recunoasca in ea, sa nu se mai oglindeasca decat pe alocuri si acolo din ce in ce mai rar. 

Atunci copilul va fi adult. Care va gandi cu mintea de azi. Si va putea sa accepte ca si copiii lui vor gandi cu mintea de maine.

Pe maine dimineata asadar,

Cristina