Un weekend despre bucuria de a trai. De a pune un zambet acolo unde nu era neaparat necesar, de a spune cuvinte frumoase acolo unde se poate si fara, de privi cerul si soarele, de a merge pe bicicleta in aventura vietii tale, de a oferi o umbrela atunci cand din seninul cerului se isca potopul, de a canta la o ora oarecare dintr-o dupa-amiaza banala. De a vorbi cu emotie despre soapte de istorie care nu s-au stins niciodata, de a admira un steag care flutura in vant si si de a recunoaste cu mandrie insemnul tarii tale. De a pune pe scena toata suflarea de care un trup este capabil pentru a izbavi intr-o lupta pentru iubire.
Ce este bucuria de a trai? Este o stare de fapt, este o soapta in zbor, este ceva pe care il poti pierde usor prin buzunare, dar care o data regasit iti produce o multimire imensa. Este o frantura din zi, este o secunda fara semnalizatoare, este un gand in vant, este o zi de aprilie.
Un weekend despre descoperirea surprinzatoare a unei alte tari si a unor alti oameni. Slovenia este o tara mica, insa cu un aer occidental. Nu este cu nimic mai prejos decat alte tari europene pe care le-am vazut desi nu a fost chemata niciodata la catalog sa iasa in fata si sa-si spuna numele. De ce oamenii sunt bucurosi acolo? De ce la piata, la hotel, la magazin sau la restaurant esti tratat cu atata caldura incat nu ai cum sa nu te simti bine bine? Pentru ca sunt bolnavi. Mai mult ca sigur ca sufera de boala bucuriei de a trai. Noi in mod clar nu suferim de aceasta boala.
Din impresiile acestui weekend: colegii mei terapeuti care lucreaza acolo cu cupluri si familii, am descoperit ganduri si idei comune si mai ales dorinta de a ne cunoaste si de a comunica. Ceea ce ei numesc connection, eu numesc legatura. Orasul Ljubljana, unul foarte primitor si care te face repede de-al lui. Un oras in care m-am simtit in siguranta, in care m-am simtit in Europa si parca un pic in istorie. Nu e nimic discordanta acolo, nici macar un kiosk sau un bulding.
Prajitura traditionala care a trezit multe umiri prin numele ei lung, un amestec inedit de mere, branza, foi de placita si mac. Se serveste musai calda si musai cu impresii personale.
Si povestea lui Don Quijote pe care nu ma asteptam sa o regasesc tocmai aici. O doza din nebunia lui aventuroasa este contagioasa. Iti vine sa te lupti cu usa de hotel care e un balaur fioros. Iti vine sa admiri muzele noptii care sunt de fapt frunze in adierea vantului. Dar mai ales, iti vine sa pretuiesti iubirea, caci ea merita cautata si privita ochi in ochi.
Si inca ceva. Nu am mai dormit niciodata pana acum cu luna exact deasupra capului. Ce mai geometrie pentru asa potrivire.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu