Gura bate tot

Ati vazut de curand reclama aia cu oamenii din neanderthal carora le este prezentat un cerc, un fel de advertising in epoca primitiva? Mai intai cercul este asociat cu un volan si implicit cu o masina si le este creionat un viitor in care drumurile ar fi floare la ureche. Destul de neimpresionati si chiar plictisiti se intorc catre cel de-al doilea domn, care le prezinta acelasi cerc si le spune ca va deveni o painica prajita, coapta, rumena, cu gust de usturoi si pizza etc. Pe masura ce domnul vorbeste, multimea intra in delir si este cert cine are de castigat. Ce ne intereseaza cu ce ne vom deplasa cand va veni era glaciara, important este sa avem stomacelul plin. 

De ce progresul se propteste tot mereu in gura, calea de acces catre stomac? De ce stiinta nu se poate face pe stomacul gol? De ce nu ne intereseaza un Audi A4 cand micul dejun este o intreaga peripetie pana pui mana pe el? 

Daca mergem in hipermarket vom vedea carucioare pline ochi. Vom vedea ingramadeli la fructe, la carne, la pateu, la ceapa, la aproape orice (poate mai putin la fructele de mare si la soia). Oralitatea este prin definitie corolarul atasamentului primar. Este ca si cum am fi legati in permanenta la un san urias care ne hraneste si pe care nu il putem refuza. Doar ca in loc de lapte vin fripturi, chipsuri, seminte, floricele, sarmalute etc

Ma intreba cineva zilele acestea ce se intampla cu un bebelus care este ingrijit bine fizic, dar ale carui nevoi emotionale sunt ignorate (este lasat sa planga). Un astfel de bebelus nu va da drumul niciodata sanului pentru ca nu a avut niciodata siguranta ca sanul este al lui. Nu va fi simtit niciodata ca s-a hranit destul pentru ca era singurul lui moment in care nu era singur. 

Scopul sanului este sa ne ajute sa crestem mari. Suprematia gurii este doar temporara. Daca ea insa se prelungeste pentru totdeauna atunci ceva n-a mers cum trebuia. Si foamea nu este altceva decat invelisul fricii, al singuratii, al nelinistii, al golului.

Pe maine dimineata asadar, 

Cristina