In vino vivo

Ljubljana este un oras micut, vesel si foarte animat. Oamenii sunt amabili si binedispusi, vorbesc tot timpul. Chiar daca nu intelegi o boaba, iti dai seama ca este de bine dupa fetele lor relaxate. Am plecat dis de dimineata cu insemnari numeroase pe harta cu care m-am dotat. Primul obiectiv, un castel medieval, nu aveam cum sa-l ratez pentru ca trona in mijlocul orasului, catarat sus pe o culme. Mi-am oxigenat bine plamanii pana la intrare datorita urcusului si am admirat orasul de sus. Parea linistit, punandu-se in miscare la primele ore ale zilei, cand inca nici soarele nu se hotarase daca sa iasa sau nu dintre nori. Doar piata ce era mai agitata. 

De indata ce m-am coborat m-am lovit de primul obstacol serios. Cu harta in mana am ajuns de trei ori de unde am plecat. Cand era cat pe aci sa ma las pagubasa, soarta mi-a scos in cale niste tineri dornici de povesti si un grup de rataciti ca si mine (Canada, Marea Britanie, USA, Spania, Bulgaria etc). Si asa am pornit in cautarea orasului Preaiubit. Aceasta este traducerea numelui sau. Am plecat din piata cea mai cunoscuta, care poarta numele celui mai important poet al Sloveniei, un poet romantic ce si-a cautat muza printre muritoare si cand si-a gasit-o pe numele Juliette, nu s-a putut masura cu ea pentru ca nu avea vita nobila. Asa ca a imortalizat-o la fereastra fix vis-a vis de statuia lui nu pentru a o admira vesnic, ci pentru a-i face in ciuda ca deasupra capului si-a asezat cu gratie o alta muza, una din fantasma de data asta, si inca cu sanii goi, ceea ce la vremea respectiva a declansat un scandal imens. Dar inspiratia autentica nu are nevoie de haine. Numele poetului era Preseren. Tot el a compus si imnul national al Sloveniei, cu mult inainte ca ea sa existe (aceasta tara si-a dobandit independenta de abia in 1991), o poezie denumita Toast, o oda inchinata vinului si vietii. Probabil ca nimeni nu dormea un somn de moarte si nu avea nevoie de o trezire, ci de o betie.Este si numele pe care o sa-l auziti cel mai des alaturi de numele arhitectului care a construit numeroasele poduri, Plecnik. Dintre ele, cel mai cunoscut este Podul Triplu si Podul Dragonilor. Dragonul este protectorul orasului, dintr-o veche legenda a celui care a descoperit orasului, Iason si argonautii sai (cel cu lana de aur daca va amintit de el) si apoi s-a luptat cu dragonul care pazea orasul. Se mai spune ca podul se numeste si Zambetul soacrei, dupa felul fioros in care zambesc dragonii si ca daca o virgina trece podul, dragonii flutura din aripi. Mai exista si podul Lacatelor, unde cica iubirea este inchisa pe veci si cheia aruncata in rau. Mai sunt unii mai indoielnici din fire, care au prins lacate cu cifru, asa pentru orice eventualitate, daca se razgandesc. 

Ljbljana este un oras cu mai multe stiluri arhitecturale datorate culturilor care au trecut pe aici de-a lungul timpului. Romanii si-au pus amprenta din plin, veti vedea coloane peste tot si constructii tipic romane, apoi este stilul medieval, cateva catedrale in stilul baroc, multe fantani create de arhitecti italiani si stilul art nouveau. Cel mai mare si elegant mall din oras este o cladire in acest stil, ideea de arhitectura si shopping convietuind intr-un mod mai mult decat onorabil. Orasul este un amestec de Roma si Venetia (fiind strabatut de raul Ljubljenica), cu mici accente de Viena. Notele culturale provin din perioadele diferite de ocupatie, mai intai romanii, apoi mai tarziu turcii (despre care se spune ca atacau satele, praduiau tot ce era de valoare si luau toti copiii mici baieti pentru a-i creste in religia lor si a-i intoarce mai tarziu sa lupte impotriva proprilor tati si familii, fara ca acestia sa stie ca era tara lor), habsburgii pentru multa vreme, si nemtii si italienii in al doilea razboi mondial.

Orasul mai cuprinde o universitate foarte eleganta, o primarie inedita (in doua stiluri arhitecturale), cladiri colorate, o opera si multe galerii de arta. 

Aduce pe alocuri cu Brasov sau Sibiu. Dar secole de proximitate fata de civilizatia vestica, de arta, de cultura, de litere nu lasa nici o urma de indoiala unde esti. Si-au capatat foarte tarziu independenta, dar in sufletul lor au stiut mereu cine sunt. Si asta se simte la fiecare pas.

Pe maine dimineata asadar,

Cristina