Anotimpul berzelor

Este foarte interesant la berze ca desi sunt pasari foarte mari, sunt foarte indemanatice. Mergand de-a lungul soselei, veti vedea cuiburi construite cu o extraordinara indemanare in varful stalpilor de pe margine, unde puii proaspat veniti pe lume se simt in siguranta. Ochiul nostru tremura doar la vederea pozitiei incerte, dar cuibul pare mai bine fixat decat cladirile japoneze pregatite pentru cutremur. Weekendul acesta a fost despre o altfel de lume. Una cu susul in jos in care acele ceasului sunt pe cer si pulsul zilei este pe pamant. O lume in miscare, dar fara nici cea mai mica nesiguranta, pentru ca totul ramane mereu la fel. O lume pe ape, care insa gazduieste cu generozitate viata din plin. Natura este mult diferita de orice altceva, ea isi asigura continuitatea din tot ceea ce este imprevizibil. Incorporeaza ceea ce ii este ostil si se indragosteste de ceea ce a urat-o. Primeste cu bratele deschise ceea ce i-ar putea fi fatal si cantareste cu mare grija declaratiile de iubire. O poveste de dragoste se poate petrece oriunde. Chiar si in afara timpului. Insa, rezultatele ei se vor impregna puternic de nevoile realitatii. Cu alte cuvinte, iluzia esteo hrana necesara a iubirii, dar pentru ca ea sa supravietuiasca, iluzia trebuie sa infrunte realitatea. 

Din impresiile acestui weekend sa notam orasul Tulcea, un oras vivace, care inca traieste din ceea ce se intampla pe Dunare si la malul ei. Sulina, un paradis verde, dar doar dupa ce treci de fantoma orasului aflat in ruine. Este aproape un soc sa pasesti pe malul orasului si sa gasesti un loc prabusit, niste cladiri sinistre si abandonate, niste vapoare in rugina din care nu a mai ramas decat scheletul, niste ferestre sparte si mult praf. Daca natura nu ar avea singura grija de ea, ar ajunge probabil in acelasi fel. M-am intrebat cum pot trai oamenii acolo, cum nu se casca in sufletul lor o prapastie urland de spaima si durere. Si am primit raspunsul. Ei doar dorm pe pamant. In rest, traiesc pe ape. Iar apele sunt de poveste. Te pot absorbi cu usurinta si mintea ta se dilata pentru a primi feeria lor. Plaja din Sulina este un loc splendid. Lipsesc cu desavarsire dughenele din Vama Veche, cluburile din Mamaia, gogoasa si porumbul, trompeta si maimuta. Sunt doar pescarusii care se invart mandri ca sunt stapanii locului. Sunt doar scoicile de un alb sidef care straluceste in soare. Este doar nisipul atat de fin ca iti aduce aminte de deserturi. Este doar apa marii care revine si se retrage cu precizia unei clepsidre eterne. 

Oamenii locului sunt mereu agale. Merg incet, vorbesc incet, privesc mult si te intreaba mereu daca ai vazut ce vad ei. Te uiti lung si nu stii la ce se refera. Nu vei vedea niciodata ce vad ochii lor. Pentru ca nu te-ai nascut acolo. Intre pamantul si cerul lor nu este nimic. E libertate. Intre pamantul si cerul tau este beton.
Sa mai notam si cartea care a insotit aceasta calatorie: Demonul Amiezii - o anatomie a depresiei, scrisa de Andrew Solomon. O carte care incepe asa: depresia este punctul nevralgic al iubirii. Voi mai reveni asupra ei.

Daca barza poate trai in varful unui stalp de beton si isi poate construi un cuib ca si cum ar fi  in varful celui mai verde copac, noi de ce nu putem trai in interiorul habitatului de lux pe care noi ni l-am construit?

Pe maine dimineata asadar,

Cristina