Un weekend despre imperfectiune. O relatie devine perfecta doar atunci cand isi permite autenticitatea de a se descoperi in imperfectiunea ei. Iluzia schimbarii nu este decat o senzatie pasagera. Ceea ce confera stabilitate este de fapt capacitatea de a privi altfel lucrurile care raman la fel. Pentru a putea fi noi insine, o parte din noi trebuie sa ramana neschimbata. Ceea ce se modifica este perspectiva noastra. Ceea ce era o tragedie devine un fapt cotidian. Ceea ce era o isterie devine o soapta cuminte prinsa intre multe alte cuvinte banale. Ceea ce era un adevar absolut devine o sintagma relativa.
Ceea ce se schimba este faptul ca la inceput priveam niste zei. Apoi, incet-incet privim niste oameni de rand. Absenta unui zeu este o catastrofa epica. Prezenta unui om de rand este garantia normalitatii. Un zeu nu poate fi decat nemuritor. Un om de rand isi poate trai viata.
Sa notam dintre impresiile acestui weekend prelungit. Expozitia de pictura a lui Horea Cucerzean de la Cercul Militar si o paleta de culori ce merita privita. In mijloc troneaza un tablou numit generic Venetia, numai bun pentru zilele astea apoase.
Un scurt-circuit la iarba verde acolo unde masinile sunt inlocuite de fire de iarba si unde betonul se transforma in ochiuri de apa langa care paste o vaca. Acolo unde claxonul este inlocuit de mierla si unde vantul adie mai rabdator. Unde florile nu se sperie sa se arata in splendoarea lor, doar pentru a se inchide rusinate la apusul soarelui.
O capodopera a cinematografiei italiene, La Grande Bellezza (in regia lui Paolo Sorrentino 2013). o recenzie a vietii asa cum este ea: capricioasa, naiva, pretioasa, fraiera, impatimita, ingrozita, plina de greseli. O calatorie prin multe colturi ale Romei pe acordurile unei limbi care s-a nascut pentru a intra in suflet. O cautare a frumusetii care nu se afla dincolo, asa cum s-ar crede, ci dincoace. Dati-va intalnire cu Jep Gambardella, merita.
Cateva ganduri despre antropologie, o stranie regasire a lui Madam Bovary, o comunie nesperata intre sosul tobasco si papansi, ginul mereu la moda in toiul noptii, o ecuatie de trei simple si o rezultanta ce fluctueaza de la B la C. Un potop pe care nici macar Noe nu si-l mai poate asuma, caci barca nu merge pe gheata. O rabdare nesfarsita pentru vreo suta de saratele cu chimen coapte in maini de fier vanjoase, chiar la gura focului moale.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu