Probabil va intrebati din ce fel de weekend poate sa fi rezultat un asemenea titlul alambicat. Dintr-unul care a ridicat numeroase probleme desigur. Problematizarea este esenta dezvoltarii gandirii si implicit a travaliului psihic. A ridica o problema presupune a gandi un conflict si a propune o solutie pentru el. Cine ar fi crezut ca in epoca tehnologiei ultra-sofisticate vom face din mobilul gandirii un ultragiat in care aruncam cu pietre.
Daca mintea noastra nu si-ar pune intrebari, atunci ea ar fi supusa incremenirii. Daca ochii nostri nu s-ar mira, atunci ei ar fi straini de simtirile noastre. Daca gura noastra ar tacea, atunci am fi muti nu precum o lebada in spiritul creatiei, ci precum piatra care suporta toate tipurile de agresiuni fara a scoate un sunet. Dar se erodeaza fara incetare.
Ce ar fi de problematizat in zilele noastre? Eurovisionul. Nu mai este un concurs de muzica, ci un intens prolog al metamorfozei Europei. Identitatea sexuala este una din acele probleme care ne ridica in mod neincetat intrebari. Daca se produce o transformare, atunci este de datoria noastra sa putem exprima ceea ce simtim fata de aceasta transformare, sa putem situa in mintea noastra efectele ei si sa ne putem oferi cuvinte acolo unde nu exista. Mintea noastra inca este bi-dimensionala si faptul ca vedem filme in 3D nu ne arunca automat in tridimensionalitate. Inca gandim in trasaturi clare: masculin/feminin, barbat/femeie, cu barba/fara barba etc si asta ne ajuta sa ramanem clari, sa nu ne inecam in confuzia unor ganduri prea diluate ca sa putem sa le mestecam. Ambiguitatea produce suferinta si teama. Discriminarea si toleranta apar ulterior. Intr-o prima etapa apare acomodarea cu necunoscutul, indignarea si cautarea unor repere noi.
Sa mai notam din problematica acestui weekend si cum putem regandi negarea, mereu aceeasi si totusi altfel de fiecare data, pentru a ne putea adormi inconstientul. Cum putem gandi trauma si loviturile primite cu atata duritate incat ele aproape ca nu mai exista, daca nu ar fi vanataile lor.
Cum putem gandi clasicul in stil neoclasic. Baletul Lacul Lebedelor, in regia lui Gheorghe Iancu, o abordare ce lasa in urma lupta prafuita dintre Bine si Rau si aduce in prim plan lupta acerba din noi insine. Un clivaj al Eului, o dedublare narcisica menita sa-si dispute biruinta in lupta pentru iubirea preafrumoasei mame. O problematica oedipiana mereu actuala, dar mereu in schimbare. Unde o fi tatal care ar fi putut inclina balanta psihica?
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu