Viata seamana pe alocuri cu un meci de tenis. Incrancenarea, sperantele, dezamagirea, forta, caderea, semnul victoriei sau ingenunchiatul pe nisip. Zambetul discret, racnetul din toata puterea plamanilor, geamatul stins sau cuvintele certarete de incurajare. Tenisul este un sport aprig, a carui durata nu se poata estima niciodata. Ca si viata, curge cu aceeasi intensitate si se incheie cu acelasi imprevizibil. O sa-mi spuneti ca lipseste racheta, ca mingi sunt destule in viata, dar lipseste cu desavarsire racheta. Eu cred ca ea exista. Mintea noastra este racheta. Cele mai aprige meciuri cu ajutorul ei le jucam, cele mai incantatoare victorii cu ajutorul ei le traim, cele mai dureroare clipe acolo se sting.
Cel mai important este insa ca mintea noastra sa se poata conecta cu a celuilalt, sa poata intra in joc, sa nu ramana stinghera in singuratea ei autosuficienta, sa nu se incante doar de frumusetea ei, sa nu invaluie doar in iubirea ei si sa nu prabuseasca doar sub ura ei. Sa se poata intalni cu o alta, sa poata izbucni, sa poata zvacni, sa se poata tulbura si mai ales sa se poata lasa imbratisata, fara a se simti amenintata. Caci apogeul ei se va intrezari de abia atunci cand se va lasa atinsa de atingerea celuilalt.
Simona Halep spunea: nu sunt rivala nimanui, imi face prea mare placere sa joc ca sa fiu rivala cuiva. Placerea este esentiala in capacitatea noastra de a ne inlantui cu celalalt. Gelozia este si ea picurata. Rivalitatea este secundara, dar exista. Invidia este insa cea care poate distruge placerea.
Sa amintim dintre impresiile acestui weekend: un erou nobil al unei tari departe de pretentiile unui sport alb, tenisul si cavalerii lui (Simona Halep si Florin Mergea). Un succes pe ape, chiar daca la opt vasle aurite. O noua alianta romano-germana, ferita de stihiile trecute. O dubla celebrare a vietii, dovada inca o data ca viata are ritmul ei si nu respecta standardele ceremonioase si rigide. O aniversare frumoasa privita de ani si ani, fara ca timpul deocamdata sa-si ceara vreun pret.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu