Sistemul corporatist reprezinta in mod bizar culmea economiei democratice. Bine organizat, cu reguli clare si obiective precise, nu duce lipsa de angajati care sperau sa gaseasca visul occidental in interiorul cladirilor de sticla cu multe etaje. Oameni fericiti, beneficii multiple, sefi interesati de binele angajatilor si profit maxim. Insa cum stau lucrurile in realitate, dincolo de ceea ce au fantasmat oamenii?
Sistemul are cel mai ineficient program de munca, unul care retine practic toata ziua, de dimineata pana seara angajatul la birou. Dupa principiul cantitatea face calitatea, un asemenea sir de ore petrecut in aceleasi loc are o productivitate foarte scazuta si cei mai multi dintre angajati sunt scarbiti, depresivi, lipsiti de orice creativitate sau initiativa, plini de furie si pregatiti oricand sa se auto-saboteze. Asa numitul program de la 9-18 care de cele mai multe ori inseamna de la 7-20, impiedica orice forma de relationare functionala si de desfasurare a vietii cotidiene.
Ai nevoie la banca? Nu se poate, te descurci si fara ca nu te incadrezi in programul bancii. Ai nevoie la posta? Lasa, merge si fara, ca oricum nu mai ajungi la timp. Ai nevoie la farmacie? Poate doar una non-stop sau un ceai de tei acasa si o impachetare cu otet si iti trece, caci la orele cand poti nu prea e deschisa nici una. Ai vrea sa ajungi la serbarea copilului? Un vis, nu altceva. Vrei sa vezi un film sau o piesa de teatru? Exclus.
Ar spune unii ca mai exista si weekendul. Insa, intre aspirator, farfurii, piata si supermarket, batut de covoare si spalat de rufe, singura tentatie a acestuia este patul. Pentru somn, daca fantasmati si alte distractii. Somnul devine o dorinta de neatins, o culme a idealului privind timpul liber. Asta pentru ca serile constituie timpul liber si se intind tarziu in noapte pentru a trage cat mai mult de aceasta iluzie.
Sistemul este opresiv si persecutor. Angajatii sunt urmariti minut cu minut prin sistemul tip ochiul lui Big Brother, li se atrage atentia pentru vorbitul la telefon, mersul la toaleta, timpul prea lung acordat mancatului, pauzele prea lungi de respirat etc. Pe principiul "ai gresit, ai zburat", oamenii sunt perfect substituibili pentru ca sunt altii care asteapta la poarta, stau la cort in ideea ca va pica un post. Mai este si principiul "n-ai gresit, poti zbura", daca este enevoie de reduceri la buget, primii redusi sunt angajatii. Mai intai o mana, apoi un picior, apoi li se taie capu si sunt azvarliti pe scari.
Sistemul are cea mai proasta metodologie de economie a resurselor. Anagajatii sunt avertizati cu privire la orice. Insasi hartia igienica ocupa primul loc in resursele consumate in exces. Ce-i drept, se consuma si cam mult curent si oxigen. Daca ar putea veni cu cate ceva din ele la pachet ar fi minunat.
Ce concluzii rezulta din cele afirmate mai sus: ca economia si democratia sunt egale cu tirania. Ca singura deosebire dintre uzine si companii sunt geamurile de sticla si programul de munca dublu, caci au disparut turele. Ca managementul de varf are la baza aroganta si delirul paranoid.
Insa cumva oamenii ajung sa fie recunoscatori celui care le ofera painea cea de toate zilele. Pentru ca le da de inteles ca este singura. Chiar daca este mucegaita. Si acesta devine din dictator un salvator.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu