Mai tineti minte Turnul Babel? Treaba aceea foarte inalta care era menita sa ajunga dincolo de limita, la care puneau umarul toti de-o apa si-un pamant. Si tot puneau caramida cu caramida pana cand treaba s-a stricat si lucrurile au ramas neterminate. Daca te plimbi prin Bucuresti e plin de astfel de turnuri. Ramase care mai de care schilodite dupa ce destinul lor era unul sclipitor. Caramizi reci si ude, giganti din beton care lacrimeaza in vant, culoare fantomatice ce nu vor mai avea niciodata ferestre sau usi.
Ce a pus capac aplombului fara de seaman? Criza, ar striga multi in cor. Nu este asa. Trufia a pus capac. Aceea ca poti face orice, oricand, oricat. Ca tot ce trebuie sa faci este sa traiesti clipa, fara sa te intereseze clipa de maine. Ca totul creste intr-un an ca in povesti si ca legenda mesterului Manole este doar un mit.
Acest Turn Babel este prezent peste tot, in toate capitolele. Pe unde mergem auzim o mie de limbi si se intorc o mie de capete. Nici unul nu este lucid sau dornic sa se lumineze, dar toate sunt trufase. Omnipotenta este caracterul de baza. Oricat de gresit ar fi ceva, el este cel mai bun. Oricat de prost am gandi, este stralucitor. Oricate greseli am face, la mai multe. Politica este un exemplu la cel mai inalt nivel, invatamantul este in aceeasi situatie, sportul de asemenea.
Avem o problema narcisica, asadar. Dar una lipsita de orice consistenta. Vrem cu orice pret, chiar daca putintele sunt limitate. Vedem foarte clar, chiar daca suntem orbi. Auzim bine, chiar daca suntem surzi.
Ceea ce rezulta este o vraiste de nedescris. Le cerem copiilor de clasa I sa rezolve probleme de clasa a IV-a. Le cerem copiilor de clasa a II-a sa raspunda la intrebari pe care nu le-a pus nimeni, dar care ar fi trebuit imaginate. Le cerem copiilor sa fie adulti. Si adultilor le ingaduim sa se comporte precum copii.
Intoarcem capul de la noroi. Apreciem finetea si acel sunet de nedescris al triumfului pasager. Dar nu ne intereseaza cum va arata maine. Sau poimaine. Sau saptamana viitoare.
Stim totul dinainte. Avem deja totul pe tava. Nu mai lipseste decat sa intindem mana sa luam. Si daca ne trezim cu mana intinsa in zadar? Schimbam strategia si trecem la cersit. Daca nu ni se cuvine, atunci meritam macar.
Am vazut deunazi un barbat care tinea in mana un carton pe care scria "Ajutati-ma sa traiesc". Cum poate fi ajutat cineva sa traiasca? Traitul este de sine statator. Dar apoi mi-am dat seama ca nu am citit bine. Ceea ce scria era: sunteti datori sa ma ajutati sa traiesc, caci eu merit sa exist si este treaba voastra sa va ganditi cum sa fac asta.
Muieti-s posmagii sau Supa de pietrecele sunt doua povesti foarte valoroase despre trufie. Despre aceasta credinta infinita ca bunastarea noastra este datoria altuia, iar nenorocirea este aidoma vina lui. Ca noi nu avem nici o treaba cu nimic si daca ne-a iesit inseamna ca suntem destepti, iar daca nu ne-a iesit inseamna ca n-a vrut Dumnezeu si ca viata asta este rea cu noi. Karma e de vina.
Cand vom invata ca existenta presupune asumare? Ca libertatea presupune implicare? Ca gandirea presupune elaborare?
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu