M-am intors de curand din Anglia, cu un mic ocol prin Scotia. Tara mult controversata, careia ii miros urat romanii si care stramba din nas la vederea natiei noastre. Trebuie sa spun ca nu m-a mirosit nimeni si nu s-a strambat nimeni la vederea mea. Ba chiar, la sosire, domnul de vama m-a salutat in limba mea, schimonosindu-si limba intr-un "buna" caraghios. Semn de bunavointa inca de la prima usa a tarii.
Anglia este tara unei anume perfectiuni a disciplinei relatiei cu celalalt. Nu exista proasta dispozitie, lipsa de amabilitate, toti zambesc, toti iti raspund la absolut tot ceea ce intrebi, te servesc cu placere, se comporta impecabil cu tine. Si nu fac asta din ipocrizie, ci din nastere. Sunt nascuti sa se comporte politicos. Iti cer in schimb sa le raspunzi la fel de politicos, sa le respecti regulile si mai ales sa le respecti intimitatea. Lucru foarte greu pentru noi care suntem facuti pentru a ne interesa de tot ceea ce fac altii. Englezii vorbesc despre trei lucruri intre ei: despre sport, despre serviciu (doar detalii tehnice) si despre vreme.
La petreceri sunt precauti si amabili. Se plimba languros, dar totusi robotic cu un pahar in mana care se goleste constant. Nu danseaza, nu se abat de la ruta lor. Doar fac conversatie cu toti cei pe care ii intalnesc. Si o pot tine asa toata noptea. Nu tin mortis sa intre in detalii cu vreo persoana. Cu cat sunt mai multe, cu atat mai bine. Sunt eleganti, respecta codul din toate punctele de vedere. Si parca si putin ierarhici, desi coloniile au disparut de atata vreme. Au o relatie nemaipomenita cu alcoolul. Il sorb din priviri si apoi il sting la propriu. Pana cand pica lati pe trotuare. Nu conteaza sexul sau specia.
Apoi,a doua zi se aduna, se scutura si redevin oamenii sobri pe care i-ai cunoscut cu o zi inainte.
In Cambridge totul pare desprins din filmele SF. Oamenii circula numai pe biciclete, alearga in zorii zilei sau seara, petrec timpul relaxati in mijlocul parcului pe iarba sau studiaza in biblioteci. Niste biblioteci imense, cu mai multe carti decat iti pot incapea in ochi, disponibile 24 din 24. Studentii au propriul card de acces si pot intra oricand mintea le e insetata de stiinta. Nici o tanta scarbita de viata si plina de zel nu pazeste usa si nici nu tine evidenta respiratiilor. Acolo totul se bazeaza pe incredere. Oamenii joaca cricket in mijlocul zilei sau merg la picnic. Asculta muzica sau se plimba. Discuta despre orice domeniu.
La Londra am asistat la o slujba religioasa tinuta in catedrala St. Paul's. Am tot auzit ca englezii l-au ucis pe Dumnezeu si ca Anglia si-ar fi pierdut orice credinta. Slujba a fost pe cat de emotionanta, pe atat de omeneasca. Nu pareau a fi pierdut nimic si rugaciunea lor era aceeasi ca si a noastra: Tatal Nostru. Aceasta capitala este putin mai cosmpolita decat ar suporta gustul meu. Si cred ca muzeul de arta contemporana Tate Modern o descrie cel mai bine. Sau podul Millenium Bridge, un furnicar ce desparte apele Tamisei mai ceva ca Moise.
Scotia pare totusi diferita. Aceeasi politete, dar parca si putin caldura specifica Italiei. Pana si arhitectura este mai semeata si mai stilata. Pare imbracata in haine de gala. Ca si scotienii, care arata nemaipomenit in fustele lor cu carouri. Edinburgh este este un oras minunat, cocotat pe dealuri si avand la picioare Marea Nordului. Arhitectura este o imbinare intre medieval si gotic, iar pozitionarea geografica face ca la ora 23 sa fie lumina, iar zorii zilei sa apara la 3.30. Oamenii sunt amabili, dar la orele serii gravitatia devine relativa. In special doamnele si domnisoarele se clatina rau de tot. Mancarea este delicioasa si am gasit chiar un restaurant scotian traditional cu vin romanesc in meniu, Pinot Noir Paparuda.
Marea Britanie nu este o sperietoare. Te trateaza exact asa cum o tratezi si tu. Ii dai un scuipat, iti da si ea un sut in fund. Iti scoti palaria in fata ei, se apleaca si ea intr-o plecaciune gratioasa. Ii calci in picioare traditiile, te calca si ea pe coada. Ii respecti originea nobila, te ridica si ea la rang de musafir.
Doar opt secole ne despart de aceasta tara. O eternitate.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu