Astazi incepe un nou campionat de privit fotbal la televizor. Al catelea oare, probabil ca am pierdut sirul. Imi tinea numaratoarea un tricou patriot de la ultima ocazie, de prin 2008, dar a decedat dramatic saptamana trecuta. Pana si el si-a pierdut speranta. Ultima ocazie memorabila pare a fi fost in 1994. De atunci chiar pare o vesnicie. Si mai pare un sir nesfarsit de bancuri despre cum echipa de fotbal nu se poate califica nici chiar daca i se lasa poarta goala. Suteaza cu sete peste, in inaltul cerului albastru si apoi ofteaza lung. Soarta fuse cruda. Ne-a ramas epitaful asta celebru al lui Stefan cel Mare. Dar uitam ca in ciuda tuturor neplacerilor, s-a intors sa lupte. Pe noi ne cheama din goarna din 2 in 2 ani si pare din ce in ce mai clar ca ne ducem doar in inertie.
Au aparut multi inamici de-a lungul timpului: ba turcii, ba rusii, ba ungurii, iar ultimii in linie, grecii. Cu toti ne-am luptat pana la sacrificiu si de fiecare data cand am pierdut, a fost ceva mai presus de puterile noastre. A fost nisipul, iarba, ploaia, arbitrul, destinul nefasta. S-au rostit sudalme, ocari, blesteme. S-au facut promisiuni, juraminte, legaminte.
Din pacate, in fotbal nu exista mediocritati harnice. Exista numai mediocritati legendare. Si tot din pacate, inconstientul respecta fidel compulsia la repetitie. El nu face diferenta intre dorinta de a castiga sau cea de a pierde. El se seteaza pe dorinta si o proceseaza la nesfarsit. Este evident ca traseul esecului a devenit de mult previzibil. Noi nu putem trai din sport pur si simplu. Noi traim din drama de pe langa sport. Este suficient sa privim ziarele de sport sau televiziunile de profil. Gradul de informatie mondena, politica, economica depaseste cu mult informatia sportiva. Iar imaginile sunt si mai graitoare.
Mai intai a fost comunismul. S-a mai miscat ceva pe vremea aia. Pentru preaiubitul conducator. Apoi a fost generatia de aur. Desigur, carcotasii de azi ar spune ca totusi nu a fost chiar asa de aur, poate mai mediocra, ca nu erau altii mai talentati, ca am avut culoar liber. Dar s-ar supara Argentina si nu se cade. Apoi a fost schimbul de generatii. Si apoi tot schimbul de generatii. Si apoi a venit criza. Si in plina criza, Spania a luat de doua ori campionatul european si o data campionatul mondial. Desigur PIB-ul o sa spuneti. Sau schimbul definitiv de concetateni care au pus osul la munca pentru bunastarea altora. Dar acum chiar nu mai avem nimic. Nici schimb, nici criza, nici echipa. Doar un antrenor, care joaca el cu el insusi.
Deci, noi ce strigam editia asta? Gil Dobrica ar acea raspunsul: hai acasa, hai cu mine, hai cu mine sa pornim la drum/ te asteapta casa noastra draga, iarba verde si poteci de drum/ munti si vai, mori de vant, rauri repezi, trecatori....dar nici un teren de fotbal.
PS. Pana si Google ne face in ciuda.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu