Va mai aduceti aminte de celebra denumire statiune balneo-climaterica? Ape, namoale, bai, tratamente si alte cele necesare insanatosirii si infrumusetarii corpului. Ei, despre asta a fost vorba in weekendul acesta, despre cum te simti bine in pielea ta si pielea ta se simte bine in tarisoara ei plina de resurse naturale.
Slanic Prahova este intr-o stare de degradare maxima. In afara de natura, care continua sa produca sare, namol, aer curat si altele, totul sta sa se prabuseasca sau sa rugineasca. Nici cea mai mica imbunatatire nu doreste sa strice chipul inocent al unui brand suta la suta natural. Niste sagetele te indeamna ispititor de scorojit sa te indrepti spre Baia Baciului, unde nu stii daca te asteapta vreun baci, dar apa cu sare sigur te asteapta. Niste sezlonguri aruncate languros iti creeaza pentru o clipa iluzia unui taram de tip Mazare, dar doar pentru o clipa. Restul este perfect darapanat. Dupa principiul "turnam peste, ca oricum nu-si dau nimeni seama", locul este infrumusetat de multe, multe afise pe care scrie "Atentie, pericol de accidente". Doar nu vii sa stai asa relaxat, fara sa arunci un ochi sa vezi daca pica pe tine o bucata de munte de sare sau daca isi intra in spate vreun pietroi deplasat de natura.
Namolul te imbie cu un aer nostalgic. Sigur si bunicile noastre si-au intretinut tenul in acelasi namol. La propriu. O data ce pui piciorul pe fundul locului denumit idilic Baia Porcilor, simti cum te trece un fior pana in moalele cerebelului. Nu este de la placere, ci din cauza intepaturilor pietroaielor care iti rup efectiv degetele. Cica baba sufera la frumusete. Dar cu aia tineri ce-ati avut? Daca gasesti un locusor propice, nu te mai misti de acolo pana nu faci crampe musculare. Apoi, te speli pe unde apuci si te bucuri ca ai intinerit cativa ani.
Slanicul nu se lauda cu nici o imbunatatire a infrastructurii, dar se lauda cu preturi de top. O noapte la un hotel atinge si 300 de lei. Promite lux si voie buna. Centrul orasului arata deplorabil. Dar de departe cea mai mare aventura o traiesti la Salina. Pentru minusculul pret de doar 18 lei, primesti adrenalina cat pentru un parc de distractii. Mai intai trebuie sa ai rabdare cu carul, ca atat dureaza pana ajungi la intrare. Apoi, trebuie sa nu suferi de claustrofobie pentru ca pe ultimii 50 de metri se formeaza o inghesuiala de te ia ameteala. Ca esti om de rand, strain sau grup organizat, la intrare se da o lupta pe viata si pe moarte sa intri pe usa care arata mai rau ca la Auswitz. Copii, adulti, bebelusi, catei, sportivi, absolut orice devine nesemnificativ. Doar cozile la pui pe vremea comunismului egalau imbulzeaza si nervii. Apoi, o data ajunsi in fata usii albe de metal, un domn solid cu o inteligenta consistenta te apuca zdravan de brat si apoi trage linie "gata, pana aici, inchide". Degeaba ii explici ca ti-a lasat copilul dupa linie si ca nu poti pleca fara el. Nu mai e loc si gata, nu il intereseaza detaliile marunte. Urmeaza liftul groazei, umplut pana la refuz, chiar daca simti ca nu mai ai aer. Liftul se loveste nabadaios de peretii laterali si te rogi sa ajungi intreg pana jos. Acolo se deschide usa ruginita si un domn imbracat in salopeta albastra iti ureaza bun venit. Te simti ca tovarasul Nicolae Ceausescu pe vremea cand inspecta minele. Un frig intepator te loveste direct in plex. In salina sunt 12 grade Celsius, dar multi turisti iau informatia aceasta ca pe ceva abstract sau optional si se plimba in sandalute si maieu, pana cand simt cum ii ia inghetul la propriu. O cruce sinistra te intampina la sosire.
Peisajul este saracacios si mai degraba te duce cu gandul la ocnasi si la o cazna pe viata decat la relaxare. Cateva leagane stinghere, cateva masinute, un chiosc cu cafea, cateva statui razlete, un lacusor, un podulet, niste toalete infecte unde ti se spune ca apa s-a terminat si sa te descurci cum poti si o zona asa numita de odihna. Niste baraci din lemn si niste paturi de lagar te intampina zambitoare. Disconfortul e asa de mare ca nu-mi imaginez cum ar putea dormi cineva acolo. Dupa o ora tot ce-ti doresti este sa iesi de acolo. Insa surprinza, coada de la iesire este imensa. Daca ai noroc, vei iesi intr-o ora. Daca nu, in doua, pentru ca nu merge decat un lift.
Reintalnirea cu lumina soarelui este emotionanta. Iti promiti ca multa vreme nu vei mai cobori in bezna.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu