Am citit multe articole in ultima vreme despre cat de nasoale sunt nuntile romanesti. Cum am participat recent la una, m-am gandit ca merita nitel reflectia mea. Este evident ca primul gand care imi vine in minte este faptul ca nuntile romanesti sunt lungi. Incep dis de dimineata, in zorii zilei, cu bigudiuri, pensule, pampoane, baloane, pateuri, rachiu, pudre, etc si se termina a doua zi de dimineata cu picioare puse pe butuci, cu doua kile de praf pe rochia alba ca neaua, cu basma, cu banii la sutien, cu ochii impanjeniti de somn, dar si cu sufletul impacat. Fiecare doarme pe unde apuca. Si cand se trezesc urmeaza ciorba de potroace, asa zisa scoatere la viata din betia nuptiala. De ce un asa maraton si nu o imagine idilica de doua ore precum cea din nuntile americane in care totul se petrece rapid, fiecare spune I do si apoi se urca hollywodian intr-o masina pe care scrie Just Married si fug in luna de miere, in timp ce nuntasii cuminti le fac cu mana si raman sa manace o prajiturica.
Pentru ca fiecarui popor i se da dupa incarcatura pulsionala. Si fiecare ritual satureaza cat poate mai mult din aceasta incarcatura. Asa au aparut uitatul la oglinda (caci investirea narcisica este obligatorie, astfel nu s-ar marita niciodata o mireasa care nu se admira nitel), luatul zilei bune al miresei (semn al travaliului de separare) care nu de putine ori se lasa cu bocete si se trec servetele din mana in mana, ruptul turtei (semn de bogatie si de contagiune si pe la altii ca toti tre sa guste nitel din norocul miresei), iertaciunea (sau travaliul legaturilor cu parintii), nuneasca (sau travaliul legaturii sociale si prezentarea in lume a miresei si mirelului), de-a fata ascunselea a mirelui dupa mireasa prin casa (sau reluarea simbolica a cautarii celor doi) etc.
Apoi, sa ne aplecam putin asupra slujbei de nunta. Religia ortodoxa pune mare pret pe oranduiala celor doi in viitoarea viata de familie. Asa ca trebuie sa incapa suficiente sfaturi cu privire la rolul barbatului, la supunerea femeii, la procreere si la imaginea cuplului intre ceilalti. Sa remarcam ca mirii sunt incoronati si inaltati in slava, pentru ca mai apoi sa se aplece in fata nasilor si sa le sarute mana. O asemenea trecere de la omnipotenta la neputinta, de la narcisic la depresiv, e intotdeauna utila. Dar momentul central este cel al horei mirilor, celebrul Isaiia dantuieste, pentru ca viata nu este numai tristete si chin, ci si buna dispozitie si petrecere. Singurul obstacol mai greu de depasit este statul in picioare in conditii de imbracatura de mare fast si de incaltatura de ocazie.
Si in cele din urma, petrecerea. Fastuoasa, mult asteptata petrecere. Imaginea este una grandioasa. Curg felurile de mancare in valuri, sar picioarele nuntasilor pana fac tandari podeaua, iar muzica este cel putin saltareata. De ce nu suntem adeptii discretiei, ai melodiilor romantate lent, ai discursurilor interminabile, ai toasturilor in liniste solemna, ai bufetului rafinat cu icre de manciuria si somon fumee?
Gasiti raspunsul la toate aceste intrebari in filmul lui Horatiu Malaele, Nunta Muta (2008). Acolo veti gasi explicatia perfecta a nuntilor la romani.
Nu exista viata fara rituri, iar multitudinea lor denota bogatia culturii unui popor si aplecarea lui catre un fel de a fi. Si da, si darul face parte din traditie. Odinioara, reflecta bogatia si bunastarea celui care il oferea si era menit sa ii urneasca in viata pe cei doi. Acum, mai degraba l-am inlocui cu o ceasca din portelan sau un aspirator de mare putere.
Romanii nu stiu si nici nu pot petrece in tacere. Cu cat zgomotul este mai mare, cu atat sentimentul de viata si viu este mai prezent.
Pe maine dimineata asadar,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu