In gura lui Natafleata. Este sinteza perfecta a turismului romanesc. Singurul motiv pentru care inca vizitam obiective turistice celebre precum Busteni, Babele, Crucea de pe Caraiman este ca ne leaga de ele nostalgia copilariei si nu putem renunta asa usor pentru Alpii Austrieci sau Elvetieni. Totusi, daca timpul medie de asteptare la telecabina este de aproximativ doua ore, adica cam cat faci de la Bucuresti la Busteni, daca exista aceleasi doua telecabine de cand erai mic si arata mult mai rau ca atunci, incepi sa-ti pui niste intrebari. Costul acestei gherete miscatoare este de doar 70 lei. O nimica toata. Ce primesti in schimbul acestor bani? Tocirea rabdarii pana la tesutul osos, poluatul urechii cu porumbi, mure, zmeura si alte oferte sezoniere, tocitul incaltarilor si depresia picioarelor, o inghesuiala fara margini intr-o cabinuta cu geamuri murdare care scoate sunete dubioase si un sut in fund la destinatia finala.
Acum, daca tot ai plecat la relaxare, trebuie sa ai sufletul mare ca sa incapa multi nervi. O data ajuns la Babele, acolo respiri usurat ca vei da nas in nas cu splendoarea. Pana la ea insa mai ai de asteptat. Cafea nu mai e, apa la toaleta nu exista, iar singura fascinatie a turistului este sa se catere pe monumentele unde scrie cu litere de-o schioapa: interzis escaladatul.
Dar o data ce te indepartezi de valtoare si te afunzi pe drumul muntelui, incepi calatoria catre ceruri. Printre pietre, praf, stanci, vai prapastioase, o ceata abundenta care apare de nicaieri. nori care stau deasupra capului si avioane care par ca-ti fac din coada, simti ca ti se pregateste ceva nemaipomenit.
Si asa este. O data ajuns la Crucea de pe Caraiman, neschimbata de trecerea timpului, nemiscata de greutatea acestuia, ai impresia unui capat de lume. Ai putea oricand sa-ti iei zborul. Si oricum gandul nu poate rezista si isi duce amintirile prin toata viata. Cand aveai 5 ani, cand aveai 15, cand aveai 25. Toate momentele in care ai stat la capatul colturos al pamantului si ti-ai dorit cu putere ceva. O asemenea priveliste te face sa te gandesti la maretie. Te face sa iti doresti. Te face sa traiesti.
Reintoarcerea la realitate este abrupta. Coborarea cu telecabina este la fel de anevoioasa, iar asteptarea de doua ori mai lunga.
Sa mai adaugam din impresiile de weekend ca nu poti fi niciodata nostalgic dupa serviciile CFR-ului, ca tara asta este minunata si atat, restul e mizerie. Ca oamenii nu au nici cel mai mic chef sa se ofere serviciilor pe care le propun. Ca zambetul este pe cale de disparitie.
De unde o exista atata greata, atata sictir, atata dorinta de a respinge? De ce or fi oamenii asa de tristi, asa de impovarati de munca lor? Unde este bunadispozitia si incantarea?
S-au dus de mult, intr-o epoca tenebroasa in care oamenii aveau de toate, dar in fapt nu avea nimic. Pentru ca nu erau liberi. Acum ca sunt, tot nu au uitat ca odinioara nu erau.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu