Cand oamenii se impart in ei si noi

Circula zilele acestea pe internet un filmulet cu un copil care are sindromul Down si este tratat foarte urat de o invatatoare care il da si afara din clasa. La finalul filmuletului apare precizarea ca este inspirat dintr-un caz real. Ca orice situatie incarcata de mult afect, filmuletul a produs multe reactii, de toate felurile: indignare, furie, refuz, negare etc.

Dar o reactie care mi-a atras atentia  a fost cea a unei doamne invatoare care spunea asa: " si tot ei ne denigreaza pe noi". Fara a mai conta foarte tare la cine se refereau ei si la cine se referea noi, aceasta categorisire este declaratia unui razboi intre unii si altii. Nici nu stim de ce, cum, cand, in ce fel, dar daca e vorba de denigrare, atunci sa mergem la razboi.

Aceasta maniera de a trata conflictual orice situatie si de a o imparti in alb si negru este total neproductiva, dar poate fi explicata printr-un mecanism foarte simplu: identificarea. Fiecare dintre noi se identifica cu cel care are de suferit sau cu cel care persecuta. Si exprimam ceea ce simtim in functie de personajul cu care am rezonat. Dar eu va propun sa privim scena in ansamblul ei si sa incercam sa o intelegem ca atare. In fapt e foarte simplu.

Nu exista ei si noi. Exista oameni. Unii care pot iubi, intelege si lucra cu alti oameni. Si altii care pot umili pentru ca nu inteleg si ca atare nu pot lucra cu alti oameni. Pentru cei dintai, nu putem decat sa ne bucuram si sa speram ca vor fi mereu astfel de oameni. Pentru cei din urma, nu putem decat sa ne intristam si sa le cerem sa se opreasca. Sa le spunem ca nu au voie sa umileasca alti oameni si ca daca nu se pot abtine, pot cere ajutor. 

Daca aceasta situatie este intr- adevar reala? Ceea ce transmite ea este in mod cert adevarat. Si asta e cel mai important. Transmite teama, confuzie, spaima, disperare, neputinta. Ne arata un adult care, pierdut in incercarea lui de a intelege, apeleaza la forta. Nimeni nu are voie sa-si foloseasca forta pentru a-l controla pe cel care nu se poate opune. 

Ceea ce ne incurca este negarea. Mereu spunem ca asa ceva nu exista, ca nu se poate, ca este vorba despre o denigrare. Nu putem accepta niciodata ca in lumea asta se intampla toate lucrurile, bune si rele, ca exista oameni care fac lucrurile cu mult suflet si oameni care, ei insisi inspaimanti, incearca sa se apere devenind violenti si necrutatori. Atata timp cat nu putem vorbi despre ceea ce se intampla, cat nu putem intelege sensul pentru care se intampla, vom fi mereu sortiti repetitiei interminabile. 

Pe maine dimineata asadar,