Cronica unei meci de fotbal: Romania-Ungaria
16.00 Atmosfera de razboi. Elicopterele zbarnaie neincetat patruland aerul imbacsit deja de iminentul pericol. La fiecare colt un politist pazeste vigilent trecatorii asteptand sa se potriveasca cu profilul anticipat al vandalului.
18.00 Jandarmi imbracati precum testoasele Ninja invadeaza strazile si se revarsa catre stadion. In aer pluteste acel ceva care va exploda curand. Este prea multa alerta menita sa pazeasca angoasa furibunda care sta sa tasneasca.
18.30 Valuri de huiduieli se intrepatrund cu inaltul cerului. Invelisul stadionului pare plapand in incercarea sa de a cuprinde gurile flamande de a cere socoteala dusmanului de moarte. Nu este nimic imbietor in ceea ce strapunge aluminiul si ademeneste pe cei ce stau inca la filtrele de paza sa fie controlati. Se cauta orice ar putea deveni potential periculos: monede, brichete, sticlute, cutiute si alte cele. Nu se cauta insa si sufletul. El poate deveni o arma letala.
18.45 Stadionul este plin ochi si fierbe deja in suc propriu. Nimeni nu priveste spre teren. Toti ochii sunt atintiti spre dusmanii de moarte, inghesuiti toti intr-un tarc si purtand cu indarjire mainile in aer pentru a incanta cuvinte ce injunghie mintea. "Afara, afara cu ungurii din tara" se aude din mai multi plamani decat ar fi fost de crezut. Fetele copiilor privesc nedumerite. Cine sunt acest unguri si de ce trebuie sa-i dam afara din tara? Dar de ce i-am primit la noi daca nu-i vrem? Si mai ales cu ce ne-au gresit asa de tare incat sa-i improscam cu scuipati otraviti in speranta ca vor pica pe loc.
18.55 Se intoneaza imnul Ungariei. Fluieraturi si urlete acopera notele muzicale imposibil de descifrat. Doar pieptul dusmanilor imbracati in negru, cu ochii patrunzatori iesind bulbucati din cagulele fioroase, se incapataneaza sa cante.
18.57 Imnul Romaniei. Urlete se transforma in vocale incarcate de patriotism. De data aceasta este randul celor imbracati in negru sa sfideze gravitatea muzicala. Se intorc cu spatele si ridica degetul mijlociu pentru a strapunde tonul inflacarat al tribunelor. Oamenii din tribune parca iau foc. Din nou se aude acelasi indemn "Afara, afara cu ungurii din tara". Copiii aceia nedumeriti se simt datori sa preia si ei impletirea limbii parintilor. Si sa strige cat ii tin glasul niste cuvinte goale. Fara sens. Ura se transmite fara explicatii. Ea este un dar otravit, care nu se refuza. Ea este o datorie.
19.00 Incepe meciul. Cei imbracati in negru isi iau avant si se arunca asupra gardurilor care ii separau de restul. Imping fara mila paznicii, calca totul in picioare si se reped asupra oamenilor vecini cu ei. E momentul lor. E timpul distrugerii. Ura trebuie hranita. Copii cu priviri ingrozite luati pe sus de mame si tati alearga disperati inapoi. Ce-or avea cu noi se gandesc inspaimantati copiii? Dar oamenii in negru nu-si iau ragaz pentru reflectii de onoare. Continua sa ingroape pamantul sub picioare, iar oamenii se dau inapoi pana cand metrii patrati devin neincapatori.
19.02 Cativa barbati se opresc din fuga si isi umfla pieptul. "Haideti pe ei, sa le tinem piept nenorocitilor, sa-i omoram" se aud cateva glasuri barbatesti. Cele doua multumi se cauta reciproc acum pentru o imbratisare a urii. A fost dragoste la prima vedere.
19.03 Alti oameni in negru. Cei cu scuturi si casti. Si niste spray-uri care sting privirile fioroase ale dusmanilor si ii imping la loc in tarc. Acolo rup scaunele si le arunca peste cei care le-au strivit imboldul.
19.10 Meciul a inceput de minute bune, dar nimeni nu se poate uita. Toti stau cu ochii pe bucatile care zboara prin aer. Peste o balustrada cade un om. Tribunele incep sa cante. " Saruta-ti copile parintii si fratii si hai sa mergem la razboi".
Si restul e tacere. Caci razboiul incepuse deja. Ura si-a spus cuvantul tacut si a zdrobit inca o data granita respectului si a umanitatii. Ce ipocrizie. Meciul a inceput cu o tablita pe care scria No to racism.
Cand vom spune NU urii? Cand vom inceta sa mai existam pentru ca ne-am calcat in picioare la un meci de fotbal?
Pentru ce ne razboim? Pentru pamant si pentru sangele care a imbuibat pamantul.
Pentru ce ne razboim? Pentru pamant si pentru sangele care a imbuibat pamantul.
Pamantul e liber, iar sangele s-a uscat de mult. Traim intr-o lume libera, nu este nevoie sa ne uram pentru a respira. Aerul e destul pentru toti.
Si acei copii care au privit siderati spectacolul urii, ei ce vor fi inteles?
Ca oamenii au dusmani de moarte alti oameni. Si ca nu se vor opri pana nu se vor ucide unii pe altii. Si daca nu vor putea ajunge unul la gatul celuilalt, isi vor ucide sufletele obligandu-le sa urasca pana cand vor uita ce este iubirea.
Epilog: Spectacolul din Arena Nationala in 2014 nu este cu nimic diferita de cel din Colloseumul Romei Antice.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu