Ne-am obsinuit atat de mult cu cersetorii incat nici nu-i mai bagam de seama. Uneori mai intoarcem capul cand auzim "mi-e foame". Aceste cuvinte lovesc in locurile acelea profunde din sufletul nostru in care nici nu ne-am putea imagina cum ar fi sa suferim de foame. Dar, intr-o singura zi, constatam ca nu exista varsta a cersitului. In egala masura batrani, copii, tineri, femei, barbati cersesc. Cine sunt ei, cum au ajuns acolo, cum traiesc la mila trecatorului grabit?
Prezenta lor vorbeste despre sistemul social inexistent. Un sistem care nu poate trimiti copiii la scoala, care nu poate trimite tinerii la munca si nu poate ingriji batranii. Un sistem de tipul junglei in care cine nu mai poate tine pasul este azvarlit in strada si lasat pe drumuri. Asa sa fie ora? Viata este o lupta pentru supravietuire sau acesta este doar un cliseu?
Altii ar spune ca exista liberul arbitru si fiecare face ce vrea cu viata lui. Ca soarta si-o mai face omul si cu mana lui. Mai sunt mult altii care ar spune ca si daca ar exista scoala, munca si ingrijire pentru acesti oameni, ei tot nu ar primi-o.
Exista oameni care vin pe lume nu pentru a trai o viata, ci pentru a cersi una. Care sunt la mana celorlalti la propriu. Care nu reusesc sa respire, sa gandeasca, sa vorbeasca. Care incremenesc zi de zi ora in sir asteptand ceva ce nu va veni aproape niciodata: viata.
A-ti foame este un semn nemaipomenit ca esti viu. Dar poate fi foarte dureros daca boala de care suferi este tocmai ca trebuie sa traiesti.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Mda, bine zis.
RăspundețiȘtergere