Astazi vorbim despre graffiti. Chiar daca nu stiti nimic despre asta, ati vazut cu siguranta macar o data un perete sau un vagon de metrou culturalizat cu graffiti. Foarte aproape de vandalism, de golanie, de acte antisociale si de distrugerea bunului public. Am avut ocazia de a patrunde putin in interiorul acestui curent care se numeste cultura urbana. Este o lume complexa, codificata, cu un soi aparte de artisti. Care au propriile idei despre arta lor, care au propriul lor instrumentar si propiile lor inscriptii de apartenenta. Este insa o arta la limita ilicitului, ce ia nastere intre infractionalitate si curaj, intre dorinta de a te face cunoscut si teama de a fi recunoscut.
Vandalismul in general este ceva impulsiv. Sa spargi, sa strici, sa darami, sa distrugi. Ceea ce este interesant la aceasta arta controversata este cantitatea de munca, efortul si minutiozitatea. Desenele care iau nastere spun o poveste. Despre renegati, despre lumea de dincolo de aparente, despre arta de a descompune sufletul in picaturi inghesuite in tuburi.
Cum ajunge un suflet sa fie vandal? Cand ajunge o poveste sa fie o infractiune? Ce te impinge sa iti spui povestea cu riscul de a fi recunoscut chiar prin ea?
Foarte interesant este ca Dex-ul defineste cuvantul graffiti ca fiind desene sau mazgalituri inscriptionate pe monumentele antice. Egiptenii ne-au lasat mostenire graffiti? Erau ei niste vandali? Sau doar au descoperit o modalitate de a lua in stapanire timpul si de a transmite peste secole povestea lor.
Sa fie graffiti un act de transmitere si mai putin unul de vandalism? Sa fie aceste scrieri si desene smangalite pe ziduri povestea unor cuvinte ce nu pot fi spuse nicaieri?
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu