De cateva zile Facebook s-a transformat in Artbook. Adica, circula o campanie de sustinere a artei si prin fata ochilor ne trec zilnic multe, multe tablouri celebre si uneori chiar si povestea lor.
Reticenta de felul meu, nu particip la foarte multe lucruri care se intampla pe facebook. Ca orice suprafata aderenta, atrage cu repeziciun tot felul de situatii care nu stiu in ce masura ar trebui expuse.
Nu-mi trezesc interesul social pozele facute in baie, nici pozele de la nu stiu ce eveniment care participa la un concurs si tre sa stranga mii de like-uri. In egala masura, nu consider potrivit imprastierea mediatica a unor poze cu copii aflati in mare suferinta si afisarea corpurilor lor afectate de diverse boli.
Este interesant cum un canal de informatizare in principal s-a transformat intr-unul de vizualizare in special. Pozele iti intra in ochi, nu apuca sa alegi sau nu, sa le citesti sau ba. Privitul este violent pana la un punct pentru intruziunea cu care patrunde pana in miezul creierului si se intipareste acolo.
Ar trebui sa putem alege ce privim. Aici, am putea sa deschidem o discutie mult prea larga despre tv si despre internet. Si despre cat de daunatoare sunt acestea. Dar imperios necesare. Este aproape o utopie ca in secolul 21 sa traiesti in sihastrie.
Categoric, atunci cand depinde de noi, ajunge imediat sa fie responsabilitatea altora. E vina altora ca se dau programe nepotrivite la tv, e treaba altora ca ne inunda ochii cu lucru grotesti. Si inca nici n-am apucat sa vorbim despre urechi. Aproape imposibil de inchis, spre deosebire de ochi.
Dar, ne-am abatut cu buna stiinta de la subiectul propus. De cateva zile, este o placere sa privesti Facebook si sa te intrebi oare ce pictura mai urmeaza sa vezi si la cine.
Avem nevoie sa ne amintim despre arta caci ea zugraveste tot ceea ce am trait, simtit, dorit vreodata. Este o dovada imposibil de distrus a faptului ca inainte de a fi un simplu individ, suntem un grup, ca inainte de istoria noastra proprie, exista o istorie colectiva care merita sa fie cunoscuta.
Ati auzit de celebra floare a soarelui a lui Van Gogh? Dar despre stampele japoneze? Dar de Primavara lui Botticelli? De balerinele lui Degas? De noaptea superba a lui Dahl?
Ce-ar fi sa povestiti si altora? Sa facem din transmiterea artei un nou discurs social.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu