Am citit recent un articol in jurnalul Le Monde care mi-a captat atentia. Era vorba despre o cronologie a modului de utilizare a firului de sarma ghimpata. Se pare ca sarma ghimpata a fost inventia unui taran pentru a-si proteja culturile agricole, cel mai probabil de animale. Idee cat se poate de sanogena si de inovativa. Dar, foarte curand, sarma ghimpata a devenit simbolul prizioneratului omului de catre om. Simbol al suferintei, al umilintei, al degradarii, al izolarii si al identificarii in cele din urma cu animalele pe care le tinem inchise.
Firul de sarma ghimpata face parte din patrimoniul universal al obiectelor care evoca violenta facuta de om contra omului. In lagarele de concentrare, in taberele de refugiati, la granite, in timpul razboaielor etc.
Cum apare o asemenea transgresiune, cum se transforma o nevoie de aparare intr-o intentie vadit criminala si destructiva?
Poate pentru ca exista si intre oameni specii inferioare si specii superioare. Poate pentru ca cel care are puterea este cel care detine suprematia speciei, iar cel care este prizonier este condamnat la umilinta si denigrare. Poate pentru ca oamenii au nevoie sa supuna alti oameni si pentru ca nu se pot uita in ochii lor, au nevoie sa se uite la ei printre firele de sarma ghimpata.
Dincolo violenta fizica, cea care ne-a caracterizat ultimii zeci de ani si probabil ii va caracteriza si pe urmatorii, ceea ce produce efecte devastatoare este violenta psihica, care distruge omul in calitate de fiinta umana, il subjuga unei conditii animaliere, il obliga sa uite de constiinta sa, il impinge sa se uite pe sine.
Filosofia firului de sarma ghimpata presupune asadar o anulare a sinelui, o inrobire a eului si o preamarire a supraeului.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu