Constrangerea luminii

Cautam ieri sa rasfoiesc o carte din biblioteca si am atins din nou cu privirea cateva versuri care m-au atras de fiecare data cand am deschis cartea respectiva.
Zaceam deja in adanc, in maracinis, cand tu te-ai apropiat pana la urma, tarandu-te.
Dar nu puteam sa ne scufundam in tenebre catre tine: 
domnea constrangerea luminii.

Paul Celan, Contrainte de la lumiere

Cel putin provocatoare versurile prin alternanta lor si prin directia opusa a nazuintei si gandirii noastre obisnuite. Uneori este nevoie sa trecem prin mocirla pentru a atinge fundul. Dar ne impiedica lumina. Ne constrange idealul. Suferinta se trece la rang la valoare. 

Mi-a mai atras atentia si confuzia dintre Eu, cel care zaceam si Tu, cel care te-ai apropiat si apoi Noi, cei care ne scufundam impreuna pentru a merge catre tine. 

Poate ca ne vom face o idee mai clara despre aceste versuri daca vom afla titlul cartii. Nu este o carte de poezii asa cum v-ati imagina, ci o carte despre Anorexie, adictii si fragilitati narcisice, sub coordonarea lui Vladimir Marinov. 

Cartea propune o intelegere a adictiei plecand de la etimologia cuvantului ce presupune o legatura foarte stransa cu corpul. "Sclav pentru datorie", "sclav prin propriul corp", "a-si lasa corpul gaj pentru o datorie neplatita". Prelungind putin ideea, ne puteam gandi la o datorie psihica care sta fundament dependentelor. 

Joyce McDougall scrie: "dependenta este destinul nostru, ca si lupta neintrerupta si inumana pe care o ducem impotriva ei, pentru a incerca sa-i scapam."

Pe maine dimineata asadar,

Cristina