Soldatelul de plumb

Mergeam pe strada zilele trecute si dau cu ochii de cine credeti, de soldatelul de Plumb. Nu, nu este o trimitere subtila la Rovana Plumb, sincer ma ocup destul de putin cu politica. Ci era chiar soldatelul din Spargatorul de Nuci. O poveste frumoasa, cu o muzica sublima, care imi aduce mereu aminte de Craciun. Dar soldatelul plangea. Zic, ce s-o fi intamplat. A durat inca cateva secunde pana cand ochii mei trecuti prin alfabetizare au citit si textul care il acompania. 

"De Craciun, unele jucarii vor avea mai putini copii sa se joace cu ele."

Recunosc, m-a bagat in ceata. Era deja si in jurul meu ceata, dar era un fenomen meteorologic, nu unul mental. Ma gandeam deja cine s-o fi preocupat de soarta jucariilor si de depresia lor. Zilnic, vad zeci de oameni tristi si totusi inca nu am vazut un afis imens asa cum era cel cu soldatelul. Am mai auzit poate doar cate o reclama la medicamente care iti asigura rapid buna dispozitie daca esti trist. Dar asta este alta poveste deja. Sa revenim la a noastra.

Imi continui periplul vizual deja iritata de preocuparea cuiva ca jucariile vor ramane pe rafturi. Ma gandeam la ceva comercial. Dar mai jos vad continuarea:

"Anul acesta, 150.000 de copii au fost avortati in Romania"

Deci, ma lamuresc eu si ceata se imprastie, era o campanie anti-avort. Sloganul initial lasa insa mult de dorit. Nu poti atinge asa zisa coarda sensibila a cuiva lovindu-l cu ciocanul in cap. Si inca unul de plastic, de la circ. 

Pana la a ajunge sa ne sensibilizam la afise stradale, ar trebui sa avem cu ce rescrie istoria dureroasa a avortului in Romania anilor comunisti. Pana la a da cifre pe hartie, ar trebui sa putem intelege valoarea lor intre femeile care au devenit prizonierele unei interdictii ce s-a transformat intr-o condamnare la moarte pentru multe dintre ele. Pana la a acuza, ar trebui sa tratam ranile adanci ramase de atata vreme, incat unele s-au cicatrizat hidos. 

Toate campaniile anti-ceva sunt agresive. Este ideea cuiva ca daca lovesti bine, produci efectul dorit. Nimic mai fals, efectul dorit ar fi ca cineva sa inceapa sa reflecteze la ceea ce i se intampla sau la ceea ce tocmai are de gand sa faca. Sa o decizie in comun acord cu el insusi si nu fortat de o presiune, de opresiune sau de represiune. 

Avortul este o chestiune delicata si nu se poate dezbate in afise, pe peretii unor blocuri golase. Si in nici un caz, purtatorul de cuvant al unei asemenea dorinte nu poate fi o jucarie. Cred ca mai potrivit ar fi 4 luni, 3 saptamani si 2 zile in regia lui Cristian Mungiu (2007).

Pe maine dimineata asadar,

Cristina