Unitatea de masura a iubirii

V-ati intrebat vreodata cu ce se masoara iubirea? 

Cum apare apasatorul verdict de a merita sau nu sa fii iubit?

Aparent dintr-un cumul de factori contextuali. O data s-a intamplat sa nu fie, a doua oara la fel, a treia oara deja stim finalul. Dar de fapt este o chestiune ce tine de ceva foarte vechi.

Primele cuvinte pe care le auzim sunt unitatea de masura a iubirii. Persoanele care ni le spun devin repere de nesters din mintea noastra.

O data ce am aflat ca suntem urati, grasi, nepriceputi, incapabili, e greu sa mai schimbam ceva. Ne vom multumi cu firmituri din ce in ce mai mici si alea ni se vor parea adevarate festine. 

Ce este de facut in aceasta situatie? 

Putem alege sa pastram ceea ce am primit si sa incepem incet incet sa ne dezicem de noi insine, sa ne dispretuim pana a ne nega libertatea si dreptul de a fi iubiti. Sau putem alege sa cautam propriile noastre credinte despre noi insine, propriile noastre dorinte. 

Si mai ales putem cere. Ceea ce ramane tacut nu va fi niciodata stiut. Daca dorim iubire, nu putem cere ura. Daca dorim tandrete, nu putem cere violenta. Daca dorim protectie, nu putem cere umilinta. 

Pana la urma unitatea de masura putem fi noi insine. Cat de mult ne iubim? Caci nu putem pretinde de la celalalt ceea ce noi nu cunoastem deja. 

Iubirea nu se naste din celalalt, ci s-a nascut deja o data cu noi. 

Pe maine dimineata asadar,

Cristina