Daca ati trecut macar o data prin zona Garii de Nord, cu siguranta stiti la ce ma refer. Este cartierul rezidential neoficial al oamenilor strazii. Parculetul din fata garii functioneaza ca zona de relaxare, centru de distractii si toaleta publica. Vara este imposibil sa treci pe acolo. Risti sa te imbolnavesti de hepatica doar traversand parcul.
Cum au ajuns oamenii acestia acolo? Nu stiu daca stie cineva, dar stiu ca isi revendica clar teritoriul si nu il parasesc sub nici o forma. Marea majoritate sunt tineri, cu toate posibilitatile de a evada dintr-un capat al vietii inchis. Dar daca ii veti privi cu atentie, veti afla cu suprindere ca se simt bine acolo. Aceea este viata lor.
Oamenii tind sa ii priveasca cu repulsie sau cu mila. Unii isi fac griji pentru ei. Altii le doresc sa dispara de pe fata pamantului. Dar ceea ce este cel mai important de retinut este faptul ca ei nu doresc altceva.
Poti impune cuiva sa renunte la libertatea anonimatului pentru a intra in prizonieratul unei vieti presarate cu nume, cifre, responsabilitati, drepturi? Poti forta un om sa se ridice din mizeria in care a decazut, dar in care se simte protejat de tot ceea ce inseamna viata?
Acesti oameni traiesc intr-o lume paralela. Lumea lor cuprinde franturi de lumina din razele soarelui, picaturi marunte de ploaie, bucati mari de noroi si strigoi inspaimantori. Oamenii din jurul lor sunt acesti strigoi. Cei care i-ar putea intreba cine sunt, de unde vin, ce fac cu viata lor.
O mana intinsa este o condamnare la moarte pentru ei. Este sfarsitul vietii lor asa cum si-au imaginat ei ca vor supravietui.
Acesti oameni nu au nevoie de mila sau repulsie. Au nevoie sa afle din nou cine sunt. Caci a trecut atat de multa vreme de cand au uitat, incat nici macar nu se mai pot intreba. Acesti oameni au nevoie de nume. Au nevoie de o istorie. Au nevoie de un nou certificat de nastere.
Este insa oare posibil acest lucru? Te poti naste de mai multe ori?
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu