S-a iscat un nou scandal legat de scoli. De data asta in vizor sunt scolile speciale. Acolo unde o mamica spune ca fetita ei, diagnosticata cu sindrom Down, a fost maltratata de cadrele didactice, suparate pe faptul ca fetita nu este suficient de sedata si le deranjeaza.
Sa cautam adevarul ar fi o calatorie demna de Don Quijote. Sa stabilim vinovatii este rolul altora care se ocupa deja cu asta. Dar ceea ce mi-a atras atentia este afisul campaniei initiate in urma acestui incident.
Dizabilitatea nu se trateaza cu bataie si sedative. Fii vocea copilului tau!
Daca ati citit ceva despre inceputurile psihiatriei, v-ati fi dus cu gandul acolo. La azile pentru bolnavi, sedati mai tot timpul si potoliti cu bataia atunci cand deveneau agresivi. Suntem in sec 21, intr-o tara care face parte din Uniunea Europeana. Alaturi de alte tari, precum Suedia sau Danemarca, unde exista institutii care se ocupa de recuperarea si integrarea copiilor cu dizabilitati la un nivel foarte satisfacator. Unde acesti copii devin adulti care merg la serviciu si la cumparaturi. Unde oamenii nu se impart in doua categorii, iar educatia nu contine in vocabular cuvinte din primitivul psihiatriei.
Faptul ca exista aceste doua cuvinte este cel mai bun indicator ca nu suntem departe de vremurile de aur, in care a avea si fiinte atinse de imperfectiune era o atingere rusinoasa adusa statisticilor. In vremea in care nu se stia absolut nimic despre modul in care putem intampina dificultatile, putem depasi obstacolele, putem gasi o cale fireasca pentru fiecare in parte.
Nu cred ca mai suferim de o slaba pregatire teoretica. Dar cred ca suferim in continuare de o lacuna uriasa in pregatirea sufleteasca. Pentru ca in timp ce mintea creste cu fiecare litera, sufletul are nevoie de radacini curate. Iar la noi este multa mizerie, ramasa acolo de atat de multa vreme incat s-a pietrificat.
Sufletul pietrificat nu se trateaza nici el cu bataie si sedative. El este la limita incurabilului. Poate doar o rememorare a traumei sale originare sa-l invie.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu