luni, 17 februarie 2014

Depresia monahala

Am asistat zilele trecute la o desfasurare de forte pentru a gasi o adolescenta ce a disparut. Adolescenta este o etapa ingrijoratoare in sine, supusa imprevizibilului, tristetii, efervescentei si mai ales pierderii controlului. Ceea ce atragea atentia in toata povestea era ideea de disparitie. O fata care a pornit pe drumul ei obisnuit si apoi s-a evaporat pur si simplu la mijlocul lui. I s-a pierdut urma, i s-au pierdut gandurile, i s-a pierdut povestea. Dar ceea ce soca realmente era descrierea acesteia: olimpica, linistita, cuminte. Parea definitia unei utopii. Si in mod cert parea definitia unei suferinte.
Intre timp fata a aparut. I s-a luat urma, i s-au gasit gandurile, i s-a reconstituit povestea. Opinia publica a transformat-o rapid in breaking news. Acum, fata a venit cu o nota cel putin dramatica a povestii. Batuse din poarta in poarta la mai multe manastiri. Voise sa se calugareasca. Randurile sunt impartite. Oamenii sunt fie siderati si furiosi pe alegerea caii religioase, fie infierbantati si admolestanti la adresa societatii marsave care nu ii permit fetei apropierea de religie.
Religia a fost si va fi mereu un subiect delicat. Apropierea de religie este intima si profund interioara. Nu este o exibitie gen catedrala neamului nemuritor si nu este o demonstratie gen parada anti-homosexuali. Acelea sunt acte pur omenesti. Nu au nimic dumnezeiesc. Sunt pline de trufie si de ura.
Dar ceea ce pierdem din vedere aici este altceva. Nu religia este problema. Ci ceea ce este ingrijorator este confuzia dintre depresie si vocatia monahala.
O tara puternic asaltata de schimbari are nevoie de o profunda intelegere psihologica a efectelor acestora. Acesti copii care nu mai pot comunica pentru ca nu cunosc limba, au nevoie de un traducator si de rabdare. Aceasta tristete de a nu se mai regasi nicaieri ii impinge sa rataceasca. Au nevoie sa poata rataci in siguranta. Au nevoie sa se caute si sa se descopere. Dar nu in mijlocul unor dezbateri publice. Ci in privatul vietii lor.

Pe maine dimineata,

Cristina 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu