Si s-a stins iubirea noastra, floare albastra, floare albastra. Asa ar fi spus Eminescu nostalgic si cu regrete tarzii. In cazul de fata, floare este un crin. Parfumat, care si-a raspandit aroma precum reclama aia la cafea care pune la picioarele ei toata casa printr-un simplu abur. Pesemne ca aburul a patruns si in narile cavalerului neinfricat si acesta, inhalandu-l, s-a trezit vrajit de duhoarea lui.
Iubirea care se naste din confuzie produce multe sechele pe constiinta. Incearca multe cai: tandretea care se sparge pana la urma din cauza dormitului spate in spate, blandetea care se scurge pana la urma pe gaura cheii labartite de atata privit, ironia fina care da nas in nas cu mitocania crasa si se lasa pagubasa, datul cu pumnu in masa care se propteste in musamaua ce urmeaza sa fie disputata la partaj, strigatul in gura mare, speranta sa moara si capra celuilalt si in cele din urma arma finala, ucigatoare, ireversibila, indubitabila: demisia.
Ruptura se produce fara simtul tacerii si fara a renunta la zestrea nascuta din amor. Cine mai cotrobaie printre cearsafuri, cine mai cauza dovezi ale autenticei uniuni, cine mai da exemplu inocenta furata si naivitatea calcata de pervesiune.
O iubire cu sila se numeste bulimie. Infuleca tot si varsa pe apucate. Apoi se jura ca nu va mai pune gura pe nimic. Sa moara si nu va mai pofti. Pana la prima picatura de slanina ce face ochii sa sclipeasca si gura sa musteasca.
Politica se face din iubire? Nu, politica se face din jertfa, sacrificiu. Acela de a te tavali cu un altul si de a simula orgasmul pentru a trece motiunea de cenzura. Apoi, cu pantalonii in vine, urmeaza tragedia de a fi fost victima unui viol. De buna cuviinta, la buna vedere, cu buna stiinta.
Pastrandu-si eticheta feminina promiscua primita dintotdeauna, politica pute a imprevizibil si se indragosteste la prima vedere ori de cate ori simte valul schimbarii.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu