Mozart si Hip-Hop-ul

Am audiat in weekend la Ateneul Roman un spectacol de orchestra sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Dintre bucatile interpretate, enumar Mozart (celebrul concert pentru doua piane si orchestra), Bethoveen, Elgar, Mahler. Prinsa de vartejul coardelor care apasau fiecare pedala a sufletului vrajit in ascultare si de atingerile degetelelor care mangaiau pianul, certandu-l pentru ca se supune cu atata blandete, am avut un gand. Nu era vorba de faptul ca nu am tras podul de la mal, asa cum l-a strafulgerat in toiul noptii angoasa pe Bacovia, ci ca ritmul muzicii clasice este acelasi cu al hip-hop-ului. 

S-ar regasi multi aici ofensati. Cum, de la ingerii care sublim se inalta o data cu arcusul viorii catre tavanul imbracat in arte, la pantalonii cu trei numere mai mari de pe strazile scandaloase si la lanturile groase care atarna pana in pamant? Acestea sunt doar forme, fondul ne intereseaza. Fiecare arta are codul ei vestimentar. Nu poti canta in frac daca esti in ploaie (cu exceptia lui Fred Astaire) si nu poti sa te tarasti in maini daca pe jos e marmura roz. 

Dar in cele din urma vibratia e aceeasi. Aceeasi cavalcada de sunete spuse pe nerasuflate de cuvinte. Aceasi respiratie tinuta pana la punctul culminant. Aceeasi durere sustinuta nota sau nota. Sau acelasi zambet ce apare pe alocuri, intre punct si virgula.

Si daca doua dintre cele mai diferite lucruri de pe pamantul acesta se aseamana, acest lucru se intampla pentru ca ele au acelasi creator: sufletul. Cand sufletul se sparge in bucati, atunci apare muzica. Calda, agale si resemnata. Furibunda, in ropot si razbunatoare. Indragostita, melancolica si inlacrimata. Bucatile se readuna dupa propria lor dorinta. Nimeni nu le poate dicta cum sa-si dea reply la zgomotul pe care l-au facut cand s-au spart in bucati. 

Hip-hop-ul este un strigat sfasietor menit sa rupa tacerea si sa puna cuvinte acolo unde este doar o rana mare. Eminem poate servi drept studiu de caz. Muzica lui Mozart, a lui Bethoveen and co este un semn de repaos al cuvintelor, dar o dezlantuire a sunetelor.

Se spune ca primele amintiri pe care le avem sunt audiogramele, adica reprezentari ale sunetelor pe care le-am auzit atunci cand eram in burta mamei. Sunetele ne-au pictat lumea intr-o prima imagine care nu era colorata, ci doar muzicala. 

Pe maine dimineata asadar,

Cristina