Nebanuite sunt caile depresiei

Citeam ieri un articol din revista Esquire scris de Stephen Marche care dezbatea evolutia sexualitatii in cinematografie si apropierea din ce in ce mai vadita de pornografie. Erau alese doua filme care sa sublinieze aceasta idee: La vie d'Adele si Nymphomaniac. Recunosc cu sinceritate ca nu am vazut decat partial pe primul, care fiind foarte lung m-a plictisit teribil si chiar m-a adormit pe alocuri. In ceea ce-l priveste pe cel de-al doilea, am simtit o intoxicatie din partea mediatizarii excesive, motiv pentru care nu a intrat inca in raza mea vizuala.

Revenind insa la Viata Adelei, filmul are subtitlul Albastru este cea mai calda culoare. Prezentat ca un film de dragoste mistuitor, ca o pasiune intre doua femei, care sparge bariere si darama prejudecati, presarat cu scene de o sexualitate extrema, fara nici un dubiu din sfera pornografiei, el ramane in cele din urma povestea unei depresii. 

O suferinta adanca care se intensifica prin prisma unei legaturi profunde, dar dureroase. Filmul este expresia tacerii care urla prin sexualitate si care se zvarcoleste prin intermediul unor trupuri goale. Nu are nimic fericit, este doar o continua agonie, insasi scenele sexuale fiind mult prea incarcate de angoasa si de devorare pentru a construi o relatie a prezentului si nu doar a relua umbre ale trecutului.

In fapt, albastrul este o culoare rece, asa cum sunt si sufletele celor doua protagoniste. Incalzite artificial de o sexualitate intensa, ele nu fac decat sa releve si mai atroce duritatea suferintei pe care o traiesc. 

Articolul se intreba daca introducerea pornografiei in arta cinematografica de masa este o incercare a ne reapropia de erotic, de intim, de privat, iar concluzia era una foarte valoroasa: 

"Dar noul erotic nu va fi regasit in filme focusate pe pornografic precum Blue sau Nymphomaniac. Va fi regasit cat mai departe posibil de pornografie. Ar putea fi chiar acoperit de haine."

Putem gandi deci despre aceasta avalansa de sexualitate ca nu este altceva decat un paravan al depresiei, o incercare disperata de a ascunde suferinta care a macinat pana la oase sufletul si care a creat o mizerie de neimaginat mintii. O iluzie prematur spulberata ca a experimenta senzatii nu alina durerea, nu stinge angoasa, nu risipeste confuzia. 

Poate ca ceea ce cautam la celalalt nu este trupul lui, ci cuvantul.

Pe maine dimineata asadar, 

Cristina 

.