Binele care doare

Stateam de vorba cu niste copii despre ce inseamna Pastele. Ei ma intrebau daca stiu ce sarbatorim si imi spuneau ca este vorba despre Invierea Domnului Iisus Christos care a fost rastignit. Intrebandu-i eu de ce a fost rastignit, ei mi-au spus ca niste oameni rai au facut acest lucru, desi el era bun. 

Dar daca el era bun, atunci de ce l-au rastignit, am intrebat eu. Pai, mi-au raspuns copiii, el era foarte iubit de toti si le vorbea tuturor frumos, iar oamenii rai erau gelosi. Deci, din gelozie l-au rastignit.

Adevarul nu se naste din tratate academice si nici la mese pline de intelepti, ci se naste din simtire. Acea simtire autentica, plina de zel, care reactioneaza prompt in fata unei intrebari care ne atinge in profunzimea sufletului nostru. Binele si Raul au existat dintotdeauna. Si intotdeauna am stiut ca primul il biruie pe cel de-al doilea. Suntem pusi la grea incercare insa cand se intampla pe dos. Cum sa ne explicam biruinta, fie si ea temporara a Raului? Cum sa ne explicam violenta fata de cel fara de prihana, fata de cel slab, fata de cel iubitor?

Binele poate produce suparare? Iubirea poate produce rani? Merita cel ce iubeste neconditionat si cel ce daruieste fara a astepta ceva la schimb sa fie rasplatit cu ucidere? Ne putem intoarce cu gandul la Cain si Abel si ne dam seama cu usurinta ca este un mare sambure de adevar in ceea ce spuneau copiii. Doar ca as aprofunda si as spune ca nu despre gelozie in sine este vorba, ci despre invidie. Caci in timp ce gelozia vizeaza luarea in posesie a obiectului, invidia vizeaza distrugerea lui, anihilarea.

Binele ne poate intra intepator in ochi, frumosul ne poate strapunge sufletul, iubirea ne poate produce o violenta fara seaman atunci cand sinele nostru cel mai profund este puternic amenintat si narcisismul sau este pus la indoiala. 

Binele doare atunci cand el este pentru toti si nu doar pentru noi insine. Este infiorator sa descoperim ca exista si altii in afara noastra, care ar putea pretinde ceea ce pretindem si noi. Este o lupta pentru a supravietui. 

A accepta faptul ca Raul exista, inseamna a accepta ca viata este adeseori pusa sub semnul intrebarii si ca dintre toti monstrii pe care ni-i putem imagina, cei mai inspaimantatori sunt cei care dorm inlauntrul nostru si ne ataca pe nesimtite. In incercarea de a-i nimici, scotem sabia si impungem tot ce ne iese in cale.

Ultimii impunsi si sangerand de moarte suntem insa noi insine. Si atunci ceea ce ne doare nu este varful sabiei, ci faptul ca ne-ar fi putut fi bine daca nu am fi fost atat de ocupati sa ne luptam cu propriile noastre himere.

Pe maine dimineata asadar,

Cristina