Doua doamne si toti trei

Citeam ieri un articol dintr-o publicatie franceza care relata urmatorul fapt. Ca o companie de bijuterii si-a facut o campanie publicitara pe care a transformat-o intr-un poster. Continutul acestuia reda o femeia foarte frumoasa (actrita din filmul Jeune et Jolie, Marine Vacth) care se imbratisa si aproape se saruta cu o alta femeie, nici mai mult, nici mai putin decat dublura ei, adica tot ea. Primaria orasului in care se derula aceasta campanie publicitara a hotarat retragerea tuturor afiselor pentru ca, afirma cei de acolo, s-au primit nenumarate telefoane de la parinti ingrijorati ca copiii lor au vazut aceste afise si le-au pus intrebari care i-au facut sa se simta jenati si inconfortabil. Plus faptul ca au trebuit sa raspunda acelor intrebari. Compania a depus o contestatie si a cerut un argument din partea primariei, adaugand si ea propria explicatie: Mitul lui Narcis. Si primaria a argumentat: rolul ei este sa mentina ordinea publica. Inclusiv ordinea publica a mintii. Nu poate pastori un oras unde exista minte in dezordine.

M-am intrebat care era pericolul? A intreba aduce implicit mai multe beneficii fata de a face. Copiii voiau sa stie despre ceea ce vedeau. Este un travaliu de elaborare pe care gandirea se sprijina pentru a-si construi repere. Dar ceva era stanjenitor, inconfortabil. Atat de deranjant incat a meritat efortul de a suna la primarie, a face reclamatie, a cere inlaturarea afiselor etc. 

Ce tinem tabu? Sexualitatea, narcisismul, bisexualitatea, senzualitatea? Daca le tinem tabu atunci ele sunt secrete in fals. Pentru ca toata lumea stie ca sunt adevarate. Daca nu vorbim despre ele nu inseamna ca nu exista. Daca nu le mai vedem nu inseamna ca am uitat de ele. Daca nu mai sunt nu este ca si cum n-ar fi fost niciodata. 

Primaria a functionat ca un fel de CNA. A interzis minorilor sa priveasca ceea ce mintea lor nu poate cuprinde. Doar oare cenzura este suficienta pentru a umple golul ramas in gandurile copiilor? Oare un raspuns din partea parintilor, oricare ar fi fost el, nu ar fi fost mai consistent?

De cand ne este teama de ceea ce a existat dintotdeauna si totusi niciodata nu ne-a preocupat? Poate ca afisele au fost inlaturate din oras, dar ce ne facem cu oglinzile? Pentru ca in fiecare dimineata ne privim in oglinda cu aceeasi indarjire, cu aceeasi fascinatie, cu aceeasi iubire, cu aceeasi dorinta cu care doamnele se priveau in afis. Ce ne facem cu propriul nostru afis?

Pe maine dimineata asadar,

Cristina