La Posta Romana se inalta in slavi zilnic vesnica pomenire a rabdarii. Nu exista loc unde sa iti doresti mai mult sa fii in alta parte si sa faci orice altceva decat sa astepti. De obicei intri cu speranta, insa ea iti este rapid retezata de la radacini la vederea cozilor care se intind simetric pana la usa, pentru toate ghiseele. Daca zaresti cumva un ghiseu mai liber, mai mult ca sigur ca ce ai tu nevoie nu se poate rezolva acolo. Asa ca te intorci resemnat si te asezi la coada. Privesti spre capatul cozii. Un timbru dureaza 20 minute, o scrisorica 25 minute, mandatele 45 minute. Functionara scrie randuri nesfarsite la calculatorul vechi de 100 de ani, iar masinuta aceea care scoate hartii pare ca isi da duhul. O mangaie cu blandete si apoi o ia de capat cu ultimele puteri. In timp ce fixezi cu privirea stropul acela de luciditate ca te-ai putea apropia de ghiseu, picioarele ti se inmoaie si simti ca te depersonalizezi in sute de bucatele care se imprastie regulat prin interiorul sufocant al incaperii inguste.
Cred ca Posta este de departe cea mai ineficienta institutie din toate punctele de vedere. Raspunde unei cereri mult prea variate pentru posibilitatile ei si ciulamaua de la ghiseu este rezultatul. La acelasi ghiseu se cumpara timbre (desi un automat de timbre ar rezolva in 20 de secunde problema), se platesc teancuri de facturi, desi exista aparate unde dureaza 30 de secunde intreaga operatiune, se platesc impozite, desi exista ghiseul online, se trimit sute de plicuri catre sectiile financiare, desi un sistem interactiv ar rezolva problema direct si se mai cumpara si felicitari sau carticele de colorat. Am uitat de ziarul Familia Ortodoxa.
In plina era digitala, acest sistem este mostenirea unui regim de altadata, care intre timp a esuat lamentabil. Stand si halucinand in lipsa de altceva de facut, in timp ce ghiseul parea a fi din ce in mai departe, mi-am amintit de o experienta traita in Cambridge, Marea Britanie.
M-am dus cu inima cat un purice la posta sa cumpar un timbru pentru a expedia ceva in Romania. Puricele provenea de la asteptarile mele legate de asteptarea de la posta si de cozile interminabile. Am intrat in posta. Un spatiu larg, circular, foarte bine compartimentat. Cateva persoane orientate ordonat la toate ghiseele. Chiar si cateva zambete. Eram deja uluita. Un domn ma intampina si ma intreaba cu ce ma poate ajuta. Eu nu prea inteleg ce vrea de la mine. Cum adica sa ma ajute? Ii spun ca doresc un timbru pentru exterior. Imi arata amabil un automat de timbre si ma intreaba daca stiu sa il folosesc. Vine cu mine si cu multa indemanare ma familiariza imediat cu aparatul. Ii multumesc cu buzele inca amortite de atata ingaduinta. Totul a durat 1 minut.
Apoi domnul o ia de la capat cu alte persoane. Le indruma, le ajuta sa completeze, le insoteste la ghiseul potrivit. Nu se aglomereaza absolut deloc. Stau inca cateva minute cazuta in admiratie prefacandu-ma ca lipesc timbrul. Plec inghitand in sec. La ei au un majordom si la posta, ma gandesc eu.
PS. Cele descrise au caracterul unei fictiuni, desi sunt reale.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu