De ieri este suparare mare. Simona Halep a indraznit sa nu se califice in finala. Ba chiar a avut tupeul sa faca si o entorsa la picior. Adica a dat-o la-ntors daca ma intelegeti. Ca de fapt nu a fost capabila sa faca nici o branza si s-a mai dat si nepricopsita de Kader Nouni. Aburi de furie si clabuci de nemultumire s-au starnit. Nici un balsam de rufe nu ar fi putut stinge bolboroseala. Si noi acu ce facem sambata? La ce ne uitam? Ca doar nu o sa ne uitam la niste neica nimeni aia de totusi s-au calificat in finala. Caci se tine finala chiar daca Simona Halep nu s-a calificat.
Interesant acest aplomb de doleante fata de tenis. Un sport care ani de zile s-a scurs discret prin stirile sportive de fond, prin turul I sau chiar prin calificari. Interesant cum ni s-a facut o pofta nemaivazuta de Roland Garros si de Wimbledon, acolo unde n-am bagat nasul niciodata, tot asa cum nu ne dam in vant dupa melci. Doar daca sunt ai senatorilor.
Ne plac invingatorii, dar doar ii tocam dupa bunul nostru plac. Cum isi ating limitele sau obosesc, cum nu ne mai plac. Pai ce e asta? Ori esti bun, ori esti prost. Simona oscileaza intre aceste doua aprecieri cu o viteza ametitoare.
Habar nu avem cum se face performanta. Dar stim ca ne place la nebunie. Nu ne place argintul, ne seamana stricaciune in globul ocular (vezi performanta echipei masculine de sabie la JO), nu ne place locul 3 la gimnastica (pute a mediocritate), iar locul 4 in lume este o rusine. Ne place aurul. Acel metal pretios care straluceste la gatul unui sportiv in timp ce noi balim doar la vederea lui. Ne face o pofta extraordinara sa sedem mai acatarii in canapea si sa ne luam in serios sarcina de atoatestiutor in orice sport. Ba ca Sharapova urla, ba ca Lisicki e urata, ba ca Nadal e fraier etc.
Pana mai ieri, nici nu ne trecea prin cap ce face un arbitru la tenis. Azi stim cu desavarsire ca Kader Nouni e corupt.
Ieri, Simona Halep atat a putut. Sa-i fie rusine. Trebuia sa poata mai mult. Trebuia sa-si dea obstescul sfarsit pentru teren. Pentru noi cei care am asteptat atat si ne-a lasat cu buza umflata. Pai daca nu eram noi sa ne uitam la ea, cine o mai facea celebra. Pai daca nu eram noi sa ridicam ratingul Eurosportului, cine mai facea istorie.
Ne place asa de tare performanta, ca aproape am facut diabet de la ea. Dar cel mai tare ne e teama ca ne baga la dieta. Asa cum ne-a bagat fotbalul. Si de ani de zile ne da doar seminte. Iar acum cand am primit icre negre de la tenis, ne simtim indreptatiti sa nu ni se mai aduca aminte ca odinioara ne placea fasolea.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu