Neanderthal de actual

Stramosii nostri erau cat de poate de autentici. Racneau, se imbracau cu ce apucau, nu se pieptanau, singurul lor accesoriu era bata din dotare. Mancau cu mana, infulecau fara alte complexe carnea cruda, nu-si puneau problema antiperspirantului sau a trendului fashion. Daca le era foame, vanau si prindeau vreun porc mistret. Daca le era sete, beau din rau. Daca le era somn, dormeau unde apucau. Daca se enervau, spargeau cateva capete. Si viata era minunata asa cum se derula ea zi de zi. 

Apoi au venit marile cataclisme si au pus la grea incercare viata lor. Omenirea a iesit mai puternica, dar si mai estetica. Lumea antica si-a propus sa se imbrace cu gust, sa miroasa frumos, sa vorbeasca sofisticat. Sa scrie poezii, sa construiasca case minunate, sa picteze, sa sculpteze. Sa faca politica, sa faca republica, sa faca istorie.

Apoi a venit Evul Mediu. Si omenirea s-a reintors cu capul catre credinta si umilinta preferand din nou putoarea, duhoarea, simplitatea si haituirea ereziei. Frumosul era vrajitoresc, iar sofisticatul era diavolesc. Tot ce era luminos provenea din flacari. Restul era intuneric. Omenirea se ardea pe ea insasi pentru ca pacatuise. Deprinse pesemne gustul vinovatiei pe care stramosii nu simtisera nevoia sa-l descoperii, iar lumea antica nu se simtise deloc cu musca pe caciula. 

Si ca dupa orice mare bezna, a venit apoi Renasterea. Si iarasi lumea s-a inaltat estetic si a deprins arta perfectiunii trupului si mintii. Leonardo Da Vinci este cu desavarsire purtatorul de marca al universalitatii artelor. Mintile s-au ambitionat sa creeze, mainile s-au incrancenat sa picteze, totul era in culori, viata renastea din cenusa ereziei ucise. 

Au mai urmat razboaie, revolutii si ceva vreme pana in zilele noastre. De ce aceasta incursiune in negura timpurilor? Pentru ca deunazi mergeam pe strada. O strada oarecare, cimentata, intr-o caldura de iulie greu suportabila. Mirosul ce se inalta era la fel de greu de digerat precum imaginea rahatilor ce strapungeau retina producand hepatita ochilor. Oamenii pareau impacati cu felul in care curgea viata in jurul lor. Nu era nimic neobisnuit in aer, ar fi putut manca, bea, dormi acolo. Ceea ce ne duce cu gandul la stramosii nostri. Din motive teritoriale, dar si de lipsa a oricarei etici estetice, ei faceau totul in acelasi loc. 

Toate bune si frumoase, dar daca ne uitam la pretentiile de evolutie de atunci si pana acum, ne cam trece un fior. N-am ajuns prea departe. Suntem in continuare la libera circulatiei a materiei in natura.

Si asta imi aduce aminte de un copil care imi spunea ca in Neanderthal oamenii nu stiau sa vorbeasca. La intrebarea mea: si atunci cum se strigau? copilul a completat: ma, fa, ba, asa cum se striga oamenii acum la tara. 

Genial. 

Pe maine dimineata asadar,

Cristina