Tara lui Yoyo

Mi-au picat ieri ochii intamplator pe o reclama la reteaua Voyo. Un pic haotica, dar poate asta se voia a fi farmecul, reclama mergea pe ideea ca nu poti trai fara doza zilnica de Voyo. Conceptul de advertising se invartea in jurul unei teme clasice in ultima vreme in diverse show-uri, filme, reclame: mersul la psiholog. Un sir de pacienti se preumbla pe canapea prin fata unui domn terapeut care le recomanda cresterea dozei de Voyo. Apogeul este atins cand un pacient ameninta ca se sinucide cu un pistol, iar terapeutul ii recomanda, bineinteles, o doza de tratament cu Voyo, spunandu-i ca merita sa traiesti pentru asa ceva.
Adica, spune pacientul rozandu-si unghiile, cred ca ar trebui sa marim doza de Voyo. Ihim, raspunde terapeutul. Ce ziceti, adica ma simt imun acum. Perfect, raspunde terapeutul. Pai, pe saptamana viitoare atunci si pacientul se ridica si pleaca. Ihim, raspunde terapeutul, care de fapt vorbea la telefon si nici nu era atent la pacient.
Dom' doctor de o zi ma bate gandul sa-mi iau adio de la viata mai repede decat imi vine randul, spune pacientul. Ai o fata de persoana ratata ca o sarcina, te rog ia loc pe margine si spune-mi ce te macina, ii raspunde domnul doctor. 

Cum au ajuns situatiile atat de critice o caricatura? Cum se intampla ca terapia este mereu prezentata ca o bufonerie? Ne mai miram ca psihiatria, psihoterapia, psihologia sunt toate o apa si-un pamant, ceva ambigu si foarte plin de incertitudini. Traim in tara lui "facem misto de orice". Umorul salveaza natiunea de la pieire si ii pastreaza intacta sanatatea mentala. Luam peste picior suicidul, ne scalambaim la depresie, facem bascalie de paranoia si confundam delirul cu poezia. 

A merge la terapie nu este o gluma. Demersul terapeutic nu este un rezultat al brandului format din canapea si fotoliu, iar procesul terapeutic nu se refera la cautatul de cai verzi pe peretii din jur. Acest cliseu cinematografic nu este daunator doar prin banalizarea ideii si a procesului, dar si prin inducerea in eroare a actului efectiv. 

Terapia este un travaliu interior de o mare intensitate. Mobilul terapiei este o suferinta si dorinta de a gasi modalitati de a vindeca aceasta suferinta.Terapeutul nu este un clovn care transforma viata pacientului intr-o caricatura. Ci este acel om curajos si bine pregatit, care este gata sa-l acompanieze pe un om in cele mai grele momente ale vietii sale. 

Daca ajungem sa ne batem joc de dramele cele mai profunde, de suferintele cele mai grele, de situatiile cele mai critice, daca cultivam ideea unei auto-insanatosiri prin cura intensiva de productii media, daca sustinem negarea unei laturi si asa deficitare (grija pentru sanatatea psihica si confortul vietii), atunci ne vom trezi cu totii intr-un circ. Doar ca actorii vom fi noi insine. 

Pe maine dimineata asadar,

Cristina